A rămas înregistrat pe camere: Martin Schulz a zis că Băsescu trebuie să scape nepedepsit. Că toţi cei care au furat sub protecţia lui trebuie să rămînă neatinşi. Şi că, în următorii doi ani şi jumătate, pînă în noiembrie 2014, cînd Traian Băsescu expiră la termen, românii trebuie să înghită ceea ce li s-a năzărit unui neamţ, unui portughez, unui belgian sau unei luxemburgheze cu nume de poşetă. Aşa a zis socialistul ăla cu bărbuţă şi ochelari, chiar dacă a folosit alte cuvinte. În realitate, a spus că la referendum trebuie să se prezinte nouă milioane de alegători. Ponta a repetat şi el cifra, dar a fă­cut-o cu privirea paralizată a unei antilope Gnu, trosnind între fălcile unui leu, după ce a fost fugărită prin democraţie de cei mai iuţi gheparzi ai Bruxelles-ului.
Suspendarea asta a fost o problemă de viteză, ni s-a spus, asta ne-a deranjat. De legal, a fost legal, e adevărat, dar, ştiţi, v-aţi mişcat cam repede. Ca să fie pe gustul nostru, legile trebuie aplicate încet. Despoţii care se baricadează lent, autocraţii care se împresoară cu dosare domol şi securiştii care nu arată nici o grabă atunci cînd se protejează cu Parchete şi servicii sînt garanţii Constituţiei, nu ştiaţi? Birocraţia are capriciile ei, hélas.

Cele nouă milioane de alegători cu care ne-am potcovit de la cineva care habar nu are cine e Băsescu sînt, de fapt, 9.150.654. E jumătate din populaţia cu drept de vot din 2003. Între timp, traiul bun a mai împuţinat-o cu aproape două milioane, după cum zice rezultatul preliminar de la recensămînt. Martin Schulz o fi numărat cu atenţie cadavrele, atunci cînd a fost de părere – cu alte cuvinte, desigur – că Traian Băsescu nu trebuie judecat pentru spălare de bani. Jose Manuel Barroso o fi înţeles, la rîndul lui, că românii adoră să-şi vadă salariile şi pensiile scăzînd, atunci cînd a fost de părere – cu alte cuvinte, desigur – că Traian Băsescu nu trebuie urmărit pentru vînzarea flotei. Poate că şi Herman Van Rompuy s-a prins cît de mult ne dorim încă doi ani de nevroză naţională, atunci cînd a fost de părere – cu alte cuvinte, desigur – că Traian Băsescu trebuie lăsat să-şi protejeze complicii.

Sondajele care se zbenguie pînă la 59% participare la vot operează pe populaţia reală. La referendum, BEC o să judece pe listele din 2003, cînd strămoşii noştri erau vii şi apţi de vot. Cele două milioane în minus înseamnă o participare corespunzătoare de 52%. Scăzînd marja de eroare, diferenţa dintre declaraţie şi mersul propriu-zis la vot şi, poate, adaosul voluntar al casei de sondare, observi că de cvorum se poate alege praful.

Neamţului, portughezului, belgianului şi luxemburghezei li se rupe. Ei nu trăiesc sub toanele lui Traian Băsescu şi nici nu-şi cresc copiii într-o atmosferă otrăvită de securism. Pentru ei, cedarea de suveranitate a României se cheamă integrare, iar cvorumul aiuristic de 9.150.654 de alegători vechi, nemaiîntîlnit pe continent, se numeşte standard european.
Europa e o prinţesă bătrînă cu sînii căzuţi, o babă genială cu trecut pornografic şi cu cearcăne provenite din lecturi. O iubim şi visăm la ea încă de cînd îi zîmbea pervers lui Ceauşescu, invitîndu-l, din caleaşca reginei, s-o proptească sălbatic în zidul unei catedrale gotice. Numai că, aşa cum se arată lucrurile, de la iubire nu te alegi doar cu fluturi în stomac, poţi să iei şi blenoragie. Hai la vot!

Doru Bușcu