S-a plimbat prin toate ţările lumii. Mai puţin în China, „am refuzat să mă duc, le povestesc acum băieţilor, pentru că eram foarte tare anticomunist”. Cel mai bine primit a fost în Israel, datorită celui de-al doilea prenume, crede el, însă lui cel mai mult i-a plăcut în America. Se simţea liber, mergea oriunde fără să-l întrebe nimeni nimic. După ce s-a întors în ţară, prin decembrie 2001, a fost chemat să dea răspunsuri celor de la DNA. „Mai întrebaţi-mă”, mă îmbie el. „Nu mai am ce”. „Păi, n-am cu cine să vorbesc aici”, recunoaşte, sincer, fostul ministru. „Aţi venit dumneavoastră acuma să vorbesc şi nu vreţi să vorbesc…”.
Stăm la poveşti de două ore în vorbitorul de la Penitenciarul Gherla. O sală mare, cu pereţii îmbrăcaţi în faianţă şi plină de mese rotunde şi roşi, prevăzute cu plăci de lemn prinse sub tăblia de plastic. Pentru a împiedica strecurarea de bileţele sau de cartele de telefon, „palmate” pe sub masă. Adus din celulă, Ioan Avram Mureşan a venit la întâlnire elegant, în cămaşă, cu un veston pe deasupra. Glumeşte, râde mult, vrea să pară relaxat. „Mai întrebaţi-mă!”.
Mandatul de aducere
Procesul lui a durat aproape 9 ani. Spune că niciodată nu s-a gândit că va ajunge la închisoare. În ultimul an i-a încolţit, aşa, o bănuială în suflet, dar bagajul şi l-a făcut în ultima zi. Cu poliţiştii în casă. La 28 mai 2012, ÎCCJ l-a condamnat pe fostul ministrul al Agriculturii la 7 ani de închisoare, pentru deturnare de fonduri şi abuz în serviciu. „Era lunea”, povesteşte el. „Eu stau undeva, în afara oraşului. Cobor în oraş de la mine 11 km, să fac cumpărături, să-mi iau medicamente. Şi era înainte de ora 9:00, încep să sune telefoanele de la Bucureşti. Telefoane de la ziarişti, «domnule Mureşan, aţi aflat ce s-a întâmplat?». Zic «nu, n-am aflat nimica. Staţi puţin, să vorbesc cu avocatul meu, că nu m-a anunţat nimeni nimic». Îl sun pe dl. Popescu (Mircea), pe avocat, «domnu’ profesor, ce s-a întâmplat?». «Păi, nu ştiu, la 10:00 se deschide instanţa.
Domnu’ Mureşan, staţi puţin, că sunt la Curtea de Apel, mă duc şi…». «Domnu’ Popescu, daţi-mi ceva date că, uitaţi, presa e pe mine…». Cobor în oraş, mă întâlnesc cu cei din presă, că niciodată n-am refuzat lucrurile acestea, le dau declaraţii, mă duc acasă, ajung pe la 12:00 acasă, mă aşez la masă, că eu am orar, având diabet, trebuie să respect orarul cu masa… Şi-mi tot sunau telefoanele. Popescu nu mă sună. Era 12 jumătate. Îi spun soţiei mele: „îl mai sun o dată, dupa aia mă întind puţin şi vedem ce facem”. Când îl sun, în jurul casei trei poliţişti deja. Era ora 12 jumătate, erau poliţiştii de la Baia Mare”. „Nu vă sunaseră înainte, să vă întrebe cum doriţi?”. „Nu, nu m-au sunat. Au venit direct sus, au venit cu maşina, soţia mea zice «ce fac cu ei?».
«Păi, dă-le drumul înăuntru, ce să faci cu ei?». Au venit, «domnu’ Mureşan, avem mandat», mi-au arătat o chestie la xerox, la fax, la nu-ştiu-ce minune, «a, bun», şi zic «Acuma tre să mă duc?! Da’ mă duc mâine dimineaţă», am zis, «să mă pregătesc şi eu, să-mi las lucrurile…». 12 jumătate, nota bene! Eu, supărat că abia mă ridicasem de la masă. Eu mănânc dimineaţă la 8:00, la 12:00 şi la 6:00. Şi zic «staţi să…». «Nu, nu, uitaţi, scrie aicea», exact ce spunea bascheltalista Kovesi!, «de îndată, domnu’ Mureşan, scrie aicea». «Domnule, dacă scrie de îndată, stai să-mi strâng hainele». Mi le-am strâns, m-am dus…”. Îl întreb dacă are vreun fular Burberry şi recunoaşte, râzând, că „nu prea-mi place stilul”. Nici arme n-are. „Au vrut să mă facă şi vânător ăştia, când am fost ministru, şi-am zis «io nu găsesc că trebuie să-ţi dovedeşti bărbăţia omorând nişte animale, lasaţi-mă-n pace!»”.
Celula
A stat în arestul IPJ Maramureş până joi, 31 mai, când a fost transferat pentru câteva ore la Penitenciarul Baia Mare, iar de aici, în aceeaşi zi, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Gherla. Mureşan spune că la prima întânire pe care a avut-o cu directorul Penitenciarului, i-a declarat: „Uitaţi, eu vă înţeleg pe dumneavoastră, că trebuie să vă faceţi jobul. Eu sunt nevinovat, m-aţi pus cu toţi deţinuţii de drept comun, eu sunt deţinut politic şi am să mă comport ca atare!”.
A stat în carantină trei săptămâni, în aceeaşi cameră cu un actual coleg de celulă, „băiatu’ cu telefonu’”. Apoi a fost mutat sus şi de atunci împarte camera de detenţie cu încă şase persoane. 7 e un număr norocos, îi spun, există penitenciare şi cu câte 30 de deţinuţi într-o cameră. Mă contrazice. „Sunt nouă paturi în cameră, supraetajate. Nu ebine deloc, pentru că o cameră are 15 metri pătraţi, iar normele sunt de 4 metri pătraţi, pentru fiecare deţinut, cel puţin. Nu eu le-am făcut, că, ştiţi, le-au adus de la Uniunea Europeană şi le-am implementat direct aici, fără să se uite cam ce sistem avem noi (râde). Asta e o problemă pe care i-am spus-o şi domnului director, că mie mi se pare că e prea mare aglomeraţie aici…”
CITESTE INTERVIU IN EXCLUSIVITATE PE JURNALUL.RO. CLICK AICI
(Sursa text si foto: ADRIANA OPREA-POPESCU, Jurnalul National)
