În data de 17.07.2012, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat o persoană care deţinea arme fără drept. Bogdan R., de 26 ani, din Baia Mare, deţinea la domiciliul său, un pistol cu gaz de calibru 8 mm K, de fabricaţie italiană, împreună cu 62 bucăţi de cartuşe, de acelaşi calibru.
Din primele cercetări rezultă că cel în cauză a introdus arma şi muniţia în ţară, fără drept, în urmă cu aproximativ două săptămâni, printr-un punct de trecere a frontierei de stat, când se întorcea din Italia. Tânărul nu este autorizat în ţară, pentru a purta şi folosi arme şi muniţii neletale supuse autorizării. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă calificată şi deţinere de armă neletală supusă autorizării, fără drept.
Notă: Prin Serviciul A.E.S.P., vă puteţi informa privind ultimele modificări şi reglementări la regimul armelor şi muniţiilor în România. Serviciul A.E.S.P.:
– autorizează, avizează şi ţine evidenţa centralizată a armelor, conform legislaţiei în vigoare, la persoanele fizice şi juridice din jud. Maramureş;
– avizează operaţiunile de import – export cu arme şi muniţii de către persoanele juridice din judeţ, conform reglementărilor legale în vigoare;
– exercită controlul, potrivit legii, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor pe teritoriul jud. Maramureş;
Biroul funcţionează în Poliţia Mun. Baia Mare, str. Tineretului , nr. 5;
Telefoane:
0262-207 273(comp. arme)
0262-207 297(comp. avizări – autorizări)