În data de 15.07.2012, în jurul orei 08:30, patrula independentă de ordine şi siguranţă publică de pe raza municipiului Baia Mare a fost sesizată să se deplaseze pe str. Victoriei unde s-a reclamat un scandal. La faţa locului jandarmii i-au identificat pe Dănuţ Florin B. de 24 ani şi pe Marius V. de 19 ani, ambii din Baia Mare care au provocat şi participat la scandal in incinta unui local, îmbrâncindu-l pe administratorul acestuia adresându-i totodată injurii. Cei doi au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în sumă de 500 lei.
Refuz de legitimare
Patrula independentă de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii Baia Mare a sancţionat în data de 14.07.2012, în jurul orei 21:00, o persoană care, aflându-se pe str. Ghe. Bilaşcu, la cerea organelor de ordine să de-a relaţii despre identitatea sa, a refuzat in mod constant. După stabilirea identităţii, Florin Vasile H. de 34 ani din Satu Mare a fost sancţionat amendă contravenţională în valoare de 100 lei.
Muzica la maxim
Jandarmii din compunerea patrulei de ordine şi siguranţă publică de pe raza municipiului Baia Mare s-au deplasat în data de 14.07.2012, în jurul orei 13:00, pe str. Grănicerilor fiind sesizaţi că o persoană ascultă muzica la intensitate foarte mare tulburând liniştea locatarilor din bloc. Ionuţ Viorel B. de 22 ani din Baia Mare a fost sancţionat în conformitate cu legea 61/1991 cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei.
Băuturi alcoolice consumate în plină stradă
Duminică, 15.07.2012, în jurul orei 02:30, jandarmul din cadrul patrulei mixte de ordine din Borşa, a surprins în faţa unui magazin situat pe str. Victoriei din Borşa o persoană ce consuma băuturi alcoolice nefiind un loc amenajat în acest scop. Vasile R. de 43 de ani din Borşa a fost sancţionat conform legii 61/1991 cu suma de 100 lei.
Ameninţări la adresa familiei
In data de 15.07.2012, în jurul orei 03:00, jandarmul din cadrul patrulei de jandarmerie de pe raza oraşului Vişeu de Sus a surprins o persoană de sex masculin ce se afla pe strada Peştilor în faţa imobilului în care locuia, fiind în stare vizibilă de ebrietate, ameninţându-şi soţia şi copilul cu acte de violenţă. După efectuarea verificărilor, Gheorghe S. din localitate a fost sancţionat cu amendă contravenţională în sumă de 200 de lei.
A refuzat să părăsească localul
Patrula mixtă de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii Baia Mare a fost solicitată în data de 14.07.2012, în jurul orei 02:30 la un local de pe Bulevardul Bucureşti unde o persoană a refuzat să părăsească localul la cererea justificată a ospătarilor, provocând şi participând efectiv la scandal. În conformitate cu legea 61/1991 Cătălin Gabriel C. de 34 ani din Brăila a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei.
Corturi amplasate ilegal
Jandarmii din cadrul postului montan Cavnic au identificat în data 14.07.2012, în jurul orei 08:30, două persoane ce şi-au amplasat corturile în pădure într-un loc neamenajat în acest sens. Cele două persoane, Ştefan G. de 65 ani, din Cluj, şi Istvan G. de 30 ani din Harghita au fost sancţionaţi conform legii 171/2010 cu amendă de 500 lei fiecare.