AcasăActualitate112ÎN ULTIMA ZI DIN IANUARIE 2018 - Polițiștii au depistat doi maramureșeni...

ÎN ULTIMA ZI DIN IANUARIE 2018 – Polițiștii au depistat doi maramureșeni care au fugit de la locul accidentelor pe care le-au provocat

spot_img

DISTRIBUIȚI

Fuga de la locul unui accident nu vă scapă de răspundere! Poliţiştii se deplasează la locul faptei de fiecare dată când sunt sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie cu victime şi desfăşoară cercetări pentru identificarea celor implicaţi şi stabilirea cauzelor care au dus la producerea lui.

Sunt cazuri în care şoferii părăsesc locul accidentului. Acest lucru nu îi scapă de răspundere ci dimpotrivă, le agravează situaţia. În cursul săptămânii trecute au fost înregistrate două cazuri în care şoferii au părăsit locul accidentului, ambii fiind identificaţi de poliţişti la câteva ore.

Ieri, 31 ianuarie, alte două astfel de cazuri au fost înregistrate la Sighetu Marmaţiei şi Vişeu de Sus.

La Sighetu Marmaţiei, o tânără de 26 de ani care a acroşat cu autoturismul un  biciclist a părăsit locul accidentului. Evenimentul s-a produs  în jurul orei 09.45 pe strada Bogdan Vodă din municipiu. Conducătoarea auto s-a prezentat la sediul poliţiei în jurul orei 11.10, când a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu era sub influenţa alcoolului.

Biciclistul în vârstă de 43 de ani a fost transportat la spitalul din municipiu unde a beneficiat de îngrijiri medicale. Din cercetări s-a stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neasigurării conducătoarei auto în momentul efectuării virajului pentru a intra pe strada I. Buteanu.Tânăra este cercetată atât pentru vătămare corporală din culpă cât şi pentru părăsirea locului accidentului.

La Poienile de sub Munte, în jurul orei 13.40, un tânăr de 26 de ani, din localitate, a accidentat cu roata din dreapta a autoturismului pe care-l conducea, un pieton de 73 de ani, care se deplasa în acelaşi sens pe marginea părţii carosabile.

Şoferul şi-a continuat deplasarea fiind identificat după aproximativ 30 de minute de la momentul accidentului. Pietonul a beneficiat de îngrijiri medicale la Dispensarul din localitate. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa alcoolului. Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal şi continuă cercetările.

Informații furnizate de către IPJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA