Cu un picior în groapa istoriei şi cu celălalt pe gîtul USL, Traian Băsescu s-a înălţat, poate pentru ultima oară, peste capul românilor. De acolo, de la înălţimea momentului său politic, mare cît un catarg de petrolier, poate privi în jos. România seamănă cu „Biruinţa“ tinereţii sale, dar e, de fapt, înfrîngerea de acum. Suspendat între metafizică şi referendum, fostul preşedinte îşi vede bilanţul prin lentila unui fund de pahar.
Nu întreba ce face ţara ta pentru tine, întreabă cît faci tu pe spinarea ei. Aşa filosofează acest Kennedy al nostru, născut la Murfatlar şi împuşcat zi de zi, de persoane cunoscute, cu o carabină Chivas. Ce a făcut ţara pentru Traian Băsescu? Ce i-a dat, cît i-a dat, cum i-a dat şi ce a primit în schimb? Întrebări care lipsesc din formularul din 29 iulie, dar care pot primi răspunsuri acum.
Cine reuşea să fugă o sută de metri şi să ducă la capăt o ecuaţie de gradul doi se putea considera admis la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrîn“. Asta se întîmpla în anii ‘70, cînd studentul Traian Băsescu urca la bordul unei flote ce urma să dispară, cu tot cu dosarul său de colaborator al fostei Securităţi. Traian a primit aici haine gratuite, o casă, o carieră şi posibilitatea de a aranja carierele altora. Imediat ce a trecut în apele internaţionale, a primit în dar contrabanda. În argoul de navigaţie: buful. În anii ‘80, un simplu marinar făcea, din blugi, cafea, ţigări, whiskey şi carpete, vreo 70.000 de lei pe voiaj, adică o Dacie. Un şef de echipaj făcea dublu, un secund – triplu. Un comandant de navă harnic putea să bată jumătate de milion de lei.
Contrabanda se practica prin complicitatea bine organizată a întregului echipaj, cu modificarea reperelor navei, cu construirea unor pereţi falşi, cu dezafectarea unor motoare, în fine, cu transformarea vaporului într-un cărăuş de baxuri. Dacă Mircea Băsescu, mai sărac cu buful decît frate-su, realiza, în ‘89, un cîştig de peste 600.000 de dolari, putem spune că Traian a absolvit dictatura ceauşistă cu calificativul „putred“. Dar a ştiut să fie recunoscător: de sub povara acelor sume astronomice şi clandestine a ţîşnit discursul de condamnare a comunismului, citit cu lacrimi în ochi şi noduri în gît, aşa cum păţeşti cînd ororile regimului totalitar te dau peste cap.
Ce i-a mai dat ţara lui Traian Băsescu, pe lîngă bogăţie? Păi, o nouă carieră în democraţie. A fost de cinci ori ministru la Transporturi, deşi, pentru a face o flotă să dispară, două mandate ajungeau. A primit de două ori Primăria Bucureştiului şi, cînd a cerut, pe deasupra, un Consiliu Municipal şi nişte gheaţă, i s-au dat. A primit o casă de protocol, dar i s-a mai dat, chiar cu propria mînă, încă una, pe Mihăileanu. A primit un preţ avantajos de la Căşuneanu pe un teren cumpărat de opt ori mai ieftin, tot de la el. A mai primit o casă la Corbeanca, un apartament la Popoviciu şi cîteva vînzări anterioare din care să poată achita ceea ce nici un tribunal din lume n-ar achita. I-a mai picat un mandat de europarlamentar pentru familie, să-l dea el cui vrea, cîteva telefoane, să le dea el cui vrea, şi o mulţime de alte lucruri invizibile, pe care doar comisiile rogatorii le pot descîlci.
În fine, a primit de trei ori preşedinţia ţării, iar ăsta e un lucru cu adevărat înduioşător, de vreme ce face atîta lume să plîngă. A primit, aşadar, multe. Ţara a fost generoasă. Poporul a avut mînă largă. Statul nu s-a uitat la bani. Întrebarea e: Traian Băsescu, la rîndul lui, a dat ceva în schimb? Şi dacă nu, atunci ce mai aşteaptă? Mîine-poimîine e 29 iulie şi poporul ar putea să-l realeagă.
Doru Bușcu
