Nu pot uita imaginea lui Traian Băsescu din Parlament, din timpul procedurii de suspendare, când preşedintele singur pe rând fircălea important o hârtie. Şi din când în când privea în gol, cu un ochi în duşumeaua din faţă, cu celălalt la orizontul aflat dincolo de Palatul Poporului construit de Nicolae Ceauşescu. Semăna puţin cu ctitorul locului şi juca rolul comandantului singuratic, judecat de camarazi. Ai fi zis că este un acuzat în timpul procesului de lichidare, dar şi un marinar bătrân, tăbăcit de expediţii şi lupte, care cugetă la următoarea aventură împotriva tuturor. Seara târziu, după anunţarea suspendării, marele circar al politicii româneşti a ieşit în faţa microfoanelor ca nou. Surâzător, nepăsător, ironic, gata de lansarea campaniei de recucerire a regatului pierdut. Avea ceva de rege nebun, de aventurier încoronat şi alungat de supuşi, de gambler al sorţii. Atunci am râs de toate chivuţele de televiziune fascinate de zvonul demisiei lui Traian Băsescu. Ele nu ştiau că dracul nu demisionează niciodată! Lucrează din greu, luptă nebuneşte, crapă şi se reface din nimic. Când ai zice că e mort, el se ridică mai înfloritor ca niciodată.
Într-o asemenea poveste despre dracul ne aflăm acum. După ce a fost fluierat, huiduit, înjurat, scuipat şi duhul său bătut cu caschetă de poliţişti, Traian Băsescu zice că ne-a făcut bine, că a fost nedreptăţit, că el s-a sacrificat şi a modernizat ţara hămălind la viitorul naţiunii sale. Omul simplu cască gura şi îşi face cruce. În faţa unui asemenea tupeu nebun nu ştie ce să mai creadă. Şi cade pe gânduri. De îndată echipa sa de trompeţi şi răspândaci repetă ca un cor antic:
– A modernizat România, a salvat-o din cutremurul crizei şi a croit drumul de viitor al Justiţei!
Ce să facă bietul nostru compatriot? Cum să cântărească el între o suferinţă care s-a dus, pe care a îndurat-o cu vârf şi îndeesat, şi o ameninţare ce vine din viitor?Mereu a fost agăţat cu vorbe meşteşugite. Va fi altfel de data aceasta?
România a mai trecut printr-un referendum. L-a pierdut din prostie şi din lenea de gândire a opoziţiei de atunci. A crezut că a fost suficient să-l suspende şi poporul va hotărî cu înţelepciune cine este de vină. A urmat o campanie ingenioasă de comunicare şi de toate acuzaţiile opoziţiei s-a ales praful. Şi de data aceasta, un partid politic, trupa de manevre a preşedintelui, se pregăteşte şi el să se transforme în agent de infuenţă, în cor de aplaudaci şi în cârd de caţe puse să întoarcă şi vorbele fără noimă.
Dacă actuala putere va repeta strategia de la precedenta suspendare şi dacă va rămâne în aceeaşi contemplaţie tâmpă, nu ar fi de mirare să asistăm la o întoarcere victorioasă a lui Traian Băsescu, un soi de Napoleon strâmb reîntors pe scaunul palatului din Micul Paris de Dâmboviţa. Ar fi ca un blestem, ca un vis urât prelins pe străzile Capitalei, dar şi ca o ghilotină pentru opoziţie.
Campania de recâştigare a României de către un preşedinte suspendat este un mare examen şi pentru actuala putere. Dacă USL gândeşte şi are idei, dacă derulează şi o campanie dezinvoltă, chiar am putea să consemnăm o scufundare a vaporulului cel mai lung al marinarului. Şi a echipajului său de lătrăi.
Cornel Nistorescu