”Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit. Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci. Cine are urechi de auzit să audă”. (Matei 13, 3-9)
Domnul Iisus Hristos prin parabole oferă urmaşilor Săi o imagine cât mai fidelă despre ce este Împărăţia lui Dumnezeu şi mai ales cine poate ajunge acolo. În capitolul al XIII-lea al Evangheliei lui Matei găsim şase asemenea parabole. Deoarece era în mijlocul celor ce erau cu predilecţie oameni simpli şi se ocupau cu agricultura, Mântuitorul S-a folosit de exemple din viaţa lor. Aceştia ştiau prea bine cum trebuia să are, să semene şi când trebuiau culese roadele.
Când Mântuitorul a rostit aceste cuvinte, ne-a pus în vedere faptul că fiecare dintre noi este o sămânţă. Pentru a rodi avem nevoie de pământ bun, de soare şi umezeală, să fim feriţi de prădători şi de spini. Toate acestea Dumnezeu ni le dăruieşte pentru ca noi să rodim. Aşteaptă Domnul Hristos de la noi roade bune şi însutite!
Ni le cere pentru a ni le oferi tot nouă. Istoricul Nicolae Iorga spunea: „Semănaţi şi pe piatră. Va trimite Dumnezeu o adiere de vânt care va duce sămânţa în pământul cel bun”. (Pr. D. Păduraru)
