Aceste hărţi au fost elaborate în cadrul proiectului „Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Someş-Tisa”, a cărui valoare este de aproximativ 7 milioane euro, cu finanţare din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” (axa prioritară 5) şi bugetul de stat.
În cadrul proiectului, în bazinul hidrografic Someş-Tisa, au fost realizate hărţile de hazard pentru întreaga suprafaţă cadastrată de cursuri de apă, totalizând 7828 de kilometri.
Până în prezent, s-au executat studii topogeodezice şi măsurători LIDAR, în cadrul cărora s-au efectuat survoluri cu avionul şi elicopterul, pentru obţinerea modelului digital al cursului de apă şi al zonei adiacente. Pe lângă aceste zboruri, s-au efectuat lucrări de teren, respectiv ridicări topografice convenţionale, care au ca rezultat editarea de hărţi în format GIS (geospaţial).
„Au fost realizate studii hidrologice şi hidraulice, pe baza cărora hărţile de hazard vor indica cu precizie benzile de inundabilitate pentru diferite probabilităţi de apariţie a debitelor (0,1%; 1%; 5%; 10%), adică vor furniza date referitoare la inundaţii care statistic se petrec o dată la 1000 de ani, o dată la 100 de ani, o dată la 20 ani, respectiv o dată la 10 ani.
Pe baza datelor obţinute din hărţile de hazard vor fi realizate hărţile de risc la inundaţii, prin Administraţia Naţională „Apele Române”, conform prevederilor HG nr.663/27.08.2013. Hărţile de risc vor cuprinde pagubele materiale şi pierderile umane potenţiale cauzate de producerea inundaţiilor.
Conform legislaţiei incidente, hărţile de hazard şi de risc la inundaţii vor constitui părţi componente ale documentaţiei de amenajare a teritoriului judeţean şi se vor introduce în planurile de urbanism generale, zonale şi locale ale localităţilor fiecărui judeţ şi vor urma acelaşi regim juridic, de finanţare şi aprobare stabilit potrivit legii pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi documentaţiile de urbanism”, au anunţat cei de la Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa.
Pe baza celor două tipuri de hărţi (de hazard şi de risc la inundaţii), odată finalizate, precum şi prin responsabilităţile majore ce îi revin în implementarea strategiei de management al riscului la inundaţii, Administraţia Naţională „Apele Române” va elabora, până în anul 2015, planurile de management al riscului la inundaţii, conform cerinţelor europene.