În perioada 22 – 26 decembrie a.c., pentru ca zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, 148 de poliţişti vor fi pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Potrivit IPJ MM, din totalul poliţiştilor care vor acţiona zilnic, 92 sunt poliţişti de ordine publică, 30 poliţişti de la rutieră şi 26 de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase, şi luptători de intervenţie rapidă.