AcasăEvenimentINCREDIBIL DAR ADEVĂRAT - Maramureșul a reușit să-i impresioneze pe elvețieni

INCREDIBIL DAR ADEVĂRAT – Maramureșul a reușit să-i impresioneze pe elvețieni

spot_img

DISTRIBUIȚI

INCREDIBIL DAR ADEVĂRAT Pentru prima dată în istorie, România a deținut calitatea de țară parteneră și de invitat de onoare la Târgul Internațional de Turism FESPO Zurich, cea mai mare manifestare pentru public din Elveția, cu un număr de 60.000 de vizitatori și 600 de expozanți.

Evenimentul a avut loc în perioada 25 – 28 ianuarie 2018, iar țara noastră a fost atracția principală a târgului.

Datorită implicării și coordonării perfecte a secretarului de stat în ministerul Turismului, Bogdan Tomoiagă, standul României a atras cei mai mulți turiști străini, care au rămas impresionați de ceea ce au văzut. Tradițiile puse în valoare excepțional, mâncarea maramureșeană, dansul și distracția au făcut ca România să fie țara vedetă a târgului.

De la elveţieni, la italieni, marocani sau francezi, toți au plecat cu zâmbetul pe buze de la standului României și cu promisiunea că următoarea vacanță o vor petrece pe teritoriul țării noastre.

Deși este de profesie matematician, Bogdan Tomoiagă este originar din Maramureș, acolo unde turismul este la el acasă. Experiența lui în acest sens și-a spus cuvântul la acest târg și iată că România a reușit  să-i impresioneze până și pe cei mai sceptici dintre elvețieni.

Un bun început pentru ministerul Turismului sub coordonarea secretarului de stat maramureșean. Sperăm să continue tot așa și România să se identifice pe harta lumii și prin altceva decât prin corupție și anticorupție.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA