O nouă premieră la Teatrul Municipal Baia Mare în luna decembrie. Este vorba despre piesa „Noul Locatar”, de Eugène Ionesco, în traducerea lui Vlad Russo şi Vlad Zografi. Reprezentaţia va avea loc în data de 6, respectiv 7 decembrie, cu începere de la ora 18.00, la Teatrul Municipal Baia Mare, în regia Mihaelei Panainte, scenografia Cristina Milea. Muzica este semnată de Adrian Tudoran.
Din distribuţie fac parte actorii Cornel Răileanu, Florin Vidamski, Andrei Dinu şi Lăcrămioara Bradoschi. „Cine este Noul Locatar? Este Omul care se pregăteşte pentru momentul final al vieţii – trecerea spre o altă lume. Cel care se mută pentru ultima oară… La acest sfârşit de drum face evaluarea tuturor lucrurilor, făcute sau nefăcute, pentru a se desprinde de materialitatea acestora, care, poate, îl împiedică să devină mai uşor, mai lucid, mai sincer cu el însuşi.
Este o posibilă perspectivă asupra vieţii, în timpul căreia ne înconjurăm de mult prea multe inutilităţi, care ne-au îngreunat călătoria şi, la final, îşi pierd sensul. “Noul Locatar” înseamnă, pentru mine, un exerciţiu de readucere aminte şi de reîntoarcere la esenţial. Lucrurile, care invadează scena, reprezintă memoria Noului Locatar, o memorie fragmentară , ilogică. Dincolo de aceste lucruri mai există, fără îndoială, şi memoria sonoră a vieţii, mult mai percutantă, mai reală şi mai prezentă”, a subliniat Mihaela Panainte.
Pentru cei care nu ştiu, Mihaela Panainte a devenit cunoscută în spaţiul teatral atât ca animator al Teatrului ”Sala Mică”, de la Fabrica de Pensule, Cluj- Napoca, instituţie pe care a condus-o din 2009-2012, cât şi pentru montarea sa cu “Scaunele” de Ionesco, jucată la fabrică de scaune Antares , în premieră mondială. Un alt proiect inedit a fost montarea spectacolului “Iona “ de Marin Sorescu la Salina din Turda un spectacol – instalaţie in octombrie 2013 .
Cornel Răileanu, actor la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, a jucat în spectacole antologice sub bagheta unor regizori excepţionali ca Silviu Purcarete, Andrei Şerban, Alexandru Dabija, Victor I. Frunză, Mihai Măniuţiu, Radu Afrim, Tompa Gabor, Mona Marian
Florin Vidamski a studiat actoria la Facultatea de Teatru şi Film Cluj- Napoca, promoţia 1999, clasa profesorilor Cristina Pardanschi şi Cornel Răileanu. A jucat în Teatrul Naţional Cluj-Napoca, Teatrul Naţional Târgu Mureş şi Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe – unde din 2007 până în 2009 a fost directorul teatrului. A lucrat ca profesor în Germania (Burghausen) la Academia Athanor condusă de reputatul regizor David Esrig, urmând să-şi susţină anul viitor teza de doctorat “Drumul spre spectacol prin Metoda David Esrig” la UNATC Bucureşti. A jucat în câteva spectacole antologice regizate de Radu Afrim, între care Trei surori.
Andrei Dinu – a studiat actoria la Facultatea de Teatru şi Film Cluj- Napoca, promotia 2010, clasa Sinko Ferenc şi Filip Odangiu. A jucat pe scena Teatrului Naţional Cluj-Napoca, Teatrului Municipal Baia Mare.
Lăcrămioara Bradoschi – a absolvit Facultatea de Arte – Arta Actorului, Universitatea Hyperion Bucureşti, promoţia 2011, clasa profesorilor Rodica Mandache şi Eusebiu Ştefănescu. A jucat pe scena Teatrului Municipal Tony Bulandra Târgovişte, Teatrului Municipal Baia Mare, Teatrului Tabu Bucureşti.
Un ultim amănunt – valoarea biletului este de 30 de lei.