Tuturor ne place să socializăm, să avem relaţii sociale bazate pe respect reciproc şi simpatie sau chiar empatie. Însă, unii oameni, mai puţin prieteni cu bunul simţ, au prostul obicei de a lansa anumite zvonuri, poate din lipsă de subiecte adecvate ori dintr-o intenţie mai mult sau mai puţin onorabilă. Şi culmea! Îşi găsesc corespondenţi să le răspândească. Aşadar, de zvonieri şi răspândaci e plină lumea. Desigur, că, dintre aceştia fac parte doar cei care nu au caracter. Mi s-a întâmplat şi mie să constat că unii chiar nu au o justă preocupare intelectuală şi din snobismul acerb pe care îl cultivă, vor să ţeasă o pânză de păianjen pe lângă alţii pentru a-i putea pune într-o lumină proastă ori a le strica bunul nume. De ce? Din invidie şi răutate. Îmi spunea cineva odată, că oamenii se tem de tine şi te izolează din trei motive: le eşti superior ori te consideră inferior sau sunt ignoranţi. În general ultimele două categorii se cam împletesc. Unii elimină pe alţii cu vehemenţă, mai cu seamă când se simt eclipsaţi. Păcat! Mare păcat! Un teolog pe care l-am cunoscut cu ani în urmă, ţinând o prelegere în faţa tinerilor le explica ce înseamnă invidia. Şi printre altele a subliniat că „omul inferior invidiază întotdeauna omul superior”. Şi cred că am mai scris despre acest subiect, că superioritatea unui om constă în competenţa şi hotărârea lui de a-şi iubi semenii fără condiţionare. Greu, nu? Bineînţeles! Vedeţi, dumneavoastră că, veştile rele se răspândesc mai repede? Încercaţi să vorbiţi pe cineva de bine şi veţi vedea că vorbele nu vă sunt transmise mai departe. Dar, vorbiţi-l de rău, şi în cel mai scurt timp va afla. De ce nu ne plac lucrurile frumoase şi bune ? Asta e uşor de înţeles. Depinde pe cine slujeşte fiecare. Pe Dumnezeu sau pe diavol. Binele sau răul. Dacă suntem în slujba binelui vom încerca să facem bine, să luptăm pentru unitate şi armonie. Mai sunt şi situaţii când răspândacul dacă nu a auzit ceva rău, distorsionează tot ce a auzit şi dă mai departe, din motive egoiste şi interese personale. Urât! Din păcate, societatea este un conglomerat de fiinţe unice care se află în stadii diferite de evoluţie spirituală.
Personal, am detestat faptele oamenilor limbuţi şi i-am considerat ca fiind lipsiţi de integritate. În profesia mea de jurnalist am avut obligaţia şi scopul de a anihila zvonurile şi de a informa corect populaţia. M-am bazat întotdeauna pe fapte concrete şi pe surse legale şi exacte de informare. Dar nu suntem la fel. Se pare că nu percepem la fel răspunderea în ceea ce priveşte deciziile pe care le luăm.
A spune adevărul înseamnă să fii liber. Să fii tu însuţi în fiecare clipă a veţii. Să trăieşti cu adevărat ceea ce spui şi să fii convins de ceea ce promovezi, adică, dai mai departe. O poezie veche care se recita mult, spunea cam aşa: „Ai spus o vorbă/ Vorba ta, mergând din gură-n gură/, Va-nveseli sau
va-ntrista/, Rodind sămânţa pusă-n ea/ De dragoste sau ură”. Aşadar, ajungem din nou la dragoste care e un mod de a exista . Proverbele Bibliei spun că „Dragostea este tare ca moartea”. Adică dragostea înseamnă să fii viu, iar ura să fii mort spiritual. E o stare de a trăi sau numai a exista. Acum puteţi să vă analizaţi, dragii mei, prin lumina Bibliei, care este starea în care vă găsiţi? Dacă iubiţi pe toţi oamenii, dacă îi respectaţi şi îi preţuiţi, atunci cu siguranţă aveţi Duhul de viaţă care vă face să îl numiţi pe Dumnezeu:”Tată”. Dacă nu, mă rog să vă schimbaţi felul de existenţă şi să veniţi la Viaţă, care este Domnul Isus.El nu vă va lăsa să fiţi nici leneşi şi nici neroditori privind dragostea şi celelalte trăsături ale roadei Duhului Sfânt. Dar autoanalizarea este mare lucru! Numai cine se întoarce către sine, se smereşte adică se autodisciplinează şi se judecă în profunzime pe sine însuşi poate ajunge la o schimbare autentică, idee susţinută şi de Socrate. De aici începe întreaga emancipare în societate.
Adevărul nu îl putem răspândi dacă nu îl avem în interiorul nostru. Dacă nu îl cultivăm. Ne place când întâlnim oameni atentici şi ne putem baza pe ei. Dar haideţi, să fim cu toţii aşa! Buni, miloşi, iertători, mai puţini ambiţioşi, mai puţin egoişti, mai puţin competitivi când e vorba să ne înţelegem şi să ne ajutăm unii pe alţii să creştem spiritual la o statură a plinătăţii şi maturităţii aşa cum ne-o cer timpurile acestea schimătoare şi grele care a ajuns la o apostazie subtilă şi mascată.
Da, dragii mei cititori, am avut pe inimă acest subiect al defăimărilor deoarece este rodul unui spirit rău care se bazează pe o competiţie nedreaptă dintre oameni, din ură ascusă şi deghizată în activităţi de faţadă. Dar, Dumnezeu este Cel care vede inimile noastre ale tuturor. El va judeca şi va aduce orice faptă la lumină şi orice cuvânt nefolositor va fi aspru pedepsit. Doamne, ajută-ne pe fiecare să trăim la înălţimea chemării noastre de a fi oameni ai lui Dumnezeu. Să fim luptători pentru binele şi întoarcerea la Dumnezeu a rasei umane pentru ca ea să fie regenerată şi mântuită prin jertfa Domnului Isus, de sub puterea nefastă a păcatului şi a morţii. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Marina Glodici
