AcasăActualitateSocialS-a aprobat finanţarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor”

S-a aprobat finanţarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Azi, Consiliul Judeţean Maramureş a primit Decizia Comisiei Europene C(2013) 7920, privind aprobarea finanţării proiectului major „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Maramureş”, care face parte din Programul Operaţional Sectorial „Mediu” pentru asistenţă din FEDR şi Fondul de Coeziune  în conformitate cu obiectivul de Convergenţă în România. Decizia a fost aprobată la Bruxelles, în 14 noiembrie 2013.

Suma la care se aplică rata de cofinanţare pentru axa prioritară 2 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric a programului operaţional este stabilită pentru proiect la 47.036.482 euro.

Proiectul constă în investiţii în sectorul de gestionare a deşeurilor incluzând şi închiderea depozitelor urbane neconforme existente în mediul urban. Proiectul va fi implementa pentru întregul judeţ Maramureş sub responsabilitatea Consiliului Judeţean. Scopul proiectului este de a implementa un sistem de management integrat al deşeurilor la nivelul întregului judeţ, pentru conformarea cu obligaţiile asumate în Tratatul de Aderare şi în obiectivele stabilite prin Programul Operaţional „Mediu”. Acesta va cuprinde toate măsurile necesare privind colectarea deşeurilor, colectarea selectivă, transportul, transferul, tratarea precum şi depozitarea deşeurilor. În paralele, depozitele urbane neconforme vor fi închise şi reabilitate.

Toţi  locuitorii judeţului vor beneficia de proiectul care îşi propune atingerea următoarelor performanţe:

  1. Rată de colectare a deşeurilor mixte de 100%, pentru populaţia urbană şi rurală, faţă de 98%, respectiv 45% cât era în 2009;
  2. Reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate în 2016 la 35% din cantitatea totală generată în anul 1995, datorită sistemelor de colectare selectivă pentru întreaga populaţie a judeţului, promovarea compostării individuale şi separate pentru construcţia de facilităţi de tratare a deşeurilor biodegradabile (staţie de tratare mecano-biologică);
  3. Colectarea selectivă a deşeurilor din ambalaje pentru 100% din populaţia urbană şi rurală, asigurând astfel până în 2016 o rată totală de recuperare de 67%, cu o rată totală de reciclare de 59%, după cum urmează:

–          76% pentru sticlă

–          65% pentru hârtie şi carton

–          63% pentru plastic

–          22% pentru lemn.

  1. Descrierea tehnică a lucrărilor de infrastructură:

În cadrul proiectului sunt incluse următoarele componente:

–          Colectarea selectivă a deşeurilor în patru zone;

–          Construcţia a trei staţii de transfer în Moisei (31.000 tone/an), Târgu Lăpuş (10.000 tone/an) şi Sighetu Marmaţiei (25.000 tone/an);

–          Construcţia unui centru de management integrat al deşeurilor la Sârbi, incluzând un depozit ecologic (150.000 tone/an), o staţie de tratare mecano-biologică şi o linie de sortare (32.000 tone/an) şi construirea unui staţii de sortare la Sighetu Marmaţiei (22.000 tone/an);

–          Construirea primei celule din cele patru a depozitului ecologic de deşeuri Sârbi (450.000 mc);

–          Închiderea şi reabilitarea depozitelor neconforme (Arinieş – Borşa, Rohia – Târgu Lăpuş, Satu Nou de Jos – Baia Mare, Seini, Tepliţa – Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus);

–          Construirea a 7 centre de colectare a deşeurilor voluminoase (Baia Mare, Târgu Lăpuş, Seini, Şomcuta Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Borşa);

–          Asistenţă tehnică privind managementul proiectului şi supervizare a lucrărilor, incluzând măsuri de publicitate şi conştientizare a publicului în vederea reducerii cantităţii de deşeuri la sursă sau colectarea selectivă a materialelor  reciclabile şi a deşeurilor biodegradabile la sursă.

„Pentru noi este un motiv de bucurie, pe de-o parte pentru că se va rezolva problema colectării şi procesării deşeurilor în judeţ, pe de altă parte pentru că proiectul va face posibilă crearea a aproximativ 200 locuri de muncă.  Este proiectul cel mai important de până acum al Consiliului Judeţean Maramureş, respectiv este suma cea mai mare de bani europeni care vin pe un proiect.  Sunt cei mai mulţi bani europeni pe care Consiliul Judeţean Maramureş îi primeşte.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA