„Cu excepția perioadei în care am făcut parte din Comisia specială pentru Roșia Montană – când nu puteam să mă antepronunț – am declarat public ori de câte ori am avut ocazia că sunt împotriva formei actuale a proiectului Roșia Montană. Însă în ședințele din cadrul Comisiei m-am pronunțat ferm împotriva proiectului, așa cum doreau cei care m-au ales. Mărturisesc că nu a fost deloc ușor să-i conving pe toți membrii comisiei să voteze așa cum noi, cei din PNL, am decis încă de la început. Ca locuitor al Băii Mari, am constatat ce bizar suna cuvântul poluare pentru unii care n-au trăit niciodată o astfel de experiență. A fost greu să hotărăști în numele celor care, din varii motive, erau fie pentru, fie împotriva proiectului; să discerni între buna-credință ori reaua-credință a unora din ambele tabere; să vezi cum se cheltuie sume imense în publicitatea legată de acest proiect; să primești mii de emailuri, sms-uri, mesaje, scrisori etc., în care ești ba înjurat sau amenințat, ba lăudat.
DA, TREBUIE să creăm un climat prietenos pentru a atrage investitori. DA, TREBUIE să exploatăm zăcămintele bogate pe care le avem în țară. DA, TREBUIE să creăm locuri de muncă. DAR NU ORICUM ȘI NU CU ORICE PRET! Curajul de a face parte dintr-o asemenea comisie specială a Parlamentului României – mai ales rezultatul muncii mele acolo: proiectul Roșia Montană a căzut! – e încă o dovadă a faptului că lupt până la capăt pentru cauza celor care m-au ales și, cel mai adesea, înving. Vă mulțumesc pentru întregul suport și vă asigur că puteți avea încredere în mine și pe viitor. Spun asta pentru că, deși am câștigat o bătalie, vor mai urma sigur și altele”.
Mircea Dolha, Deputat Colegiul 1-Vest Baia Mare
Deputatul Dolha: „Proiectul Rosia Montana a cazut!”
loading...