Aseară la ora 18.00, în localitatea Ocna Şugatag a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia un pieton a fost accidentat. Acesta, un bărbat în vârstă de 56 de ani, aflat în stare de ebrietate şi fără să poarte îmbrăcăminte cu accesorii reflectorizante, se deplasa pe strada Lacurilor când a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus de o tânără în vârstă de 20 de ani. Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii continuă cercetările şi la final vor propune măsuri.
BAIA MARE
Ieri dimineaţă, o tânără în vârstă de 27 de ani din Recea a condus un autoturism pe strada Păşunii din Baia Mare, iar în momentul în care a efectuat un viraj la stânga peste marcajul dublu continuu a acroşat un biciclist care circula regulamentar din sens opus. În urma leziunilor suferite biciclistul, bărbat în vârstă de 47 de ani, a fost transportat la spital unde a rămas internat. Niciuna din persoanele implicate în accident nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.