Plenul Senatului României, în şedinţa sa din data de 6 noiembrie 2013, a acordat un vot favorabil raportului întocmit de Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 62 din 10 mai 2011 a dialogului social – republicată, iniţiată de un grup de senatori şi deputaţi PSD.
Această iniţiativă legislativă, adoptată de Senatul României, a apărut în urma constatărilor făcute după adoptarea Legii 62 din 10 mai 2011 a dialogului social prin care s-au blocat modalitaţile de negociere şi încheiere a contractelor colective de muncă în cazul instituţiilor şi autorităţilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forţă de muncă. De asemenea, iniţiativa legislativă este rodul unei consultări largi cu sindicatele din România, care şi-au exprimat de nenumărate ori nemulţumirea cu privire la prevederile din Legea 62 şi care au făcut propuneri de îndreptare a numeroase neajunsuri ale legii.
Prin adoptarea de către Senatul României a acestei iniţiative se deschide calea prin care, în funcţie de specificul fiecărui sector de activitate bugetar, să se stabilească modalităţile concrete de negociere colectivă a contractelor ce se vor încheia la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice. În acest fel, aşa cum am mai afirmat-o şi pe parcursul dezbaterilor asupra acestei propuneri legislative, se va asigura respectarea dreptului constituţional la negocieri colective consacrat de art. 41 alin. (5) din Constituţia României, dar şi de Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 98/1949 privind aplicarea principiilor dreptului de organizare şi negociere colectivă, ratificată de România prin Decretul nr. 352/1958 şi Convenţia nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective, ratificată prin Legea nr. 112/1992.
Propunerea legislativă va fi trimisă pentru dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională pe acest subiect.