Acasăoameni noiURMEAZĂ TEMPERATURI RIDICATE – Vezi cum va fi vremea în toată țara...

URMEAZĂ TEMPERATURI RIDICATE – Vezi cum va fi vremea în toată țara în următoarele două zile

spot_img

DISTRIBUIȚI

URMEAZĂ TEMPERATURI RIDICATE  PROGNOZA METEO data publicității de ANM arată că vremea va fi cu mult mai caldă decât ar fi în mod normal la această dată, în special, în regiunile vestice, sud-vestice şi de sud. În nord-vestul, nordul şi centrul ţării, iar în primele ore şi în vest, înnorările vor persista şi, pe arii restrânse, vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie.

PROGNOZA METEO PENTRU LUNI ÎN ŢARĂ: La munte, vor fi şi ninsori şi lapoviţă, favorizând, dar numai izolat, formarea de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, mai ales pe creste, dar temporar şi la cote mai reduse şi în nord-vest, centru şi sud-estul extrem al teritoriului.

Temperaturile maxime vor avea valori de la 2…3 grade în estul Transilvaniei, până la 13…15 grade în sudul Banatului, Oltenia şi în nord-vestul Munteniei. Temperaturile minime se vor încadra între -3 şi 5 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, îndeosebi în sud-estul şi sudul ţării, local va fi ceaţă.

PROGNOZA METEO PENTRU MARȚI ÎN ŢARĂ: Vremea va fi deosebit de caldă, în cursul zilei, când vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona de munte şi în special pe creste, unde va sufla tare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 5 şi 15 grade. În nord-vestul, nordul şi centrul ţării, vor fi înnorări şi precipitaţii slabe, dar pe arii restrânse în prima parte a intervalului şi doar izolat în cursul nopţii, sub formă de ploaie, iar la munte şi lapoviţă şi ninsoare. Trecător, în depresiuni, vor fi condiţii de polei. Temperaturile minime se vor încadra între -7 şi 3 grade. Dimineaţa, se va semnala ceaţă, mai ales în sud-est.

Sursă info.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA