Poliţiştii din Baia Mare, Dragomireşti şi Seini au acţionat ieri, 31 octombrie, pe drumurile publice de pe raza de competenţă pentru prevenirea accidentelor pe fondul nerespectării regulilor de circulaţie. Au fost vizate în special: nerespectarea regimului legal de viteză, neacordarea de prioritate pietonilor şi conducerea sub influenţa alcoolului. Poliţiştii au verificat 150 de autovehicule aflate în trafic şi au constatat 66 de contravenţii astfel: 17 conducători auto nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, trei se aflau la volan sub influenţa băuturilor alcoolice iar ceilalţi au comis alte abateri la regimul circulaţiei. În urma acţiunilor efectuate, 20 de permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării. Valoarea totală a amenzilor aplicate depăşeşte 10000 lei.