Documentele medievale certifică faptul că breasla cizmarilor din Baia Mare a existat şi s-a bucurat de anumite privilegii încă din prima jumătate a secolului al XVI-lea.
Exponatul lunii noiembrie de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie este o tablă de meşter cizmar. Aceasta are o formă de casetă, cu partea superioară prinsă în balamale de peretele casetei (în partea dreaptă) şi prevăzută iniţial cu un sistem de închidere. De formă neregulată, partea superioară este terminată în valuri simetrice, având imprimat un text asemenea unui chenar. În plan central se află o cizmă văzută din profil şi un cuţit de tăiat piele, simbolizând meşteşugul cizmăritului. În partea de jos este gravat anul 1816.
Din regulamentul breslei, întărit de magistratul oraşului în 1581 şi aprobat în 1588 de către principele Transilvaniei Sigismund Bathory, pe lângă organizarea, conducerea şi raporturile din cadrul breslei, de întâietatea avută în cumpărarea pieilor şi monopolul asupra pieţii, rezultă grija deosebită acordată calităţii produselor. Dacă pielea din care erau confecţionate diferitele mărfuri era arsă sau dacă încălţămintea era necorespunzătoare se lua măsura tăierii respectivelor obiecte, iar meşterul care le-a produs era amendat cu un florin, sumă destul de mare, dacă ţinem cont de faptul că, în secolul al XVI-lea, o pereche de încălţăminte cusută cu cuie costa 65 de bani, iar cea cusută cu acul 50 de bani; încălţămintea pentru femei costa 33 de bani, iar cea pentru copii 25 de bani. Preţurile au rămas neschimbate până în anul 1629, când, ca urmare a scumpirii pieilor şi a încălţămintei, principele Gabriel Bethlen a aprobat noi preţuri.
La intrarea în breaslă, tinerii meşteri trebuiau să efectueze patru lucrări: o pereche de cizme cu carâmb drept, o pereche de cizme cu pinteni, o pereche de papuci şi o pereche de ciorapi din piele. În plus, noii intraţi în breaslă aveau obligaţia de a achita patru florini pentru lada breslei.
La ucenici se făcea o diferenţiere între cei care făceau ucenicia cu plată şi cei care o făceau gratuit. Cei cu plată îşi făceau ucenicia numai doi ani şi plăteau 16 florini pentru învăţătură meşterului şi un florin pentru intrarea în breaslă. Aceştia nu erau folosiţi la munci extraprofesionale. Pentru cei care îşi făceau ucenicia în mod gratuit termenul era de trei ani. Ei primeau de la stăpân şi haine şi erau obligaţi la toate muncile legate de meserie, cât şi la cele extraprofesionale. Starostele de breaslă avea drept de judecată în treburile breslei.
Cizmarii băimăreni confecţionau cizme comune, deoarece regulamentul prevedea libertatea aducerii de cizme mai fine din alte părţi. Mai târziu, gama articolelor de cizmărie care puteau fi vândute în interiorul oraşului s-a redus la cizmele turceşti şi cizmele pentru copii, deoarece magistratul oraşului a interzis cetăţenilor oraşului Baia Mare, la 23 iunie 1664, să cumpere cizme de la alţi producători din alte oraşe.
Regulamentul din 1581 al breslei cizmarilor a rămas în vigoare până în 1757, an în care împărăteasa Maria Terezia a aprobat un nou statut al cizmarilor şi pielarilor. Din acelaşi an, se păstrează şi primul sigiliu al breslei având în exergă textul „K(äiserliche) K(önigliche) Privilegirtes Schumacher Sig(el)”, iar în câmpul central sub o cizmă cu carâmbul înalt, sprijinită lateral de câte un leu se află numele oraşului şi anul 1757.
În legătură cu activitatea cizmarilor şi tăbăcarilor, în Baia Mare a funcţionat o moară de tăbăcit începând cu anul 1769, activitatea acesteia încetând în anul 1889. În anul 1871, tăbăcarii şi cizmarii s-au despărţit în două branşe „industriale” diferite.
