Încă din copilărie, omul are predilecţie să îşi formeze propriul sistem de valori. Mai întâi, cum am mai scris, familia este aceea care îl orientează în acest sens, iar de la o anumită vârstă, începe autoeducaţia.

În clasele primare, eram pasionată de cărţile poliţiste, după ce, bineînţeles, am depăşit perioada poveştilor nemuritoare. Însă, începând cu adolescenţa, ca mai în toate cazurile, tinerii caută să citească acele cărţi care le poate conferi ceva consistent privind lucrurile importante care formează centrul gravitaţional al întregii lor vieţi. La un moment dat, aflându-mă la bibliotecă,  discutând cu una dintre colege, am observat că luase două cărţi şi mi-a spus că îi plac romanele de dragoste ale unei scriitoare cunoscute internaţional, cărţi pe care mi le-a recomandat şi mie. Ca orice tânăr eram curioasă şi eu să văd cum anume gândeşte acea scriitoare şi ce anume aş putea învăţa şi eu. Cu stupoare, şi cu dezamăgire, însă, am descoperit că punctul central al vieţii autoarei în jurul căruia se învârteau absolut toate lucrurile era sexul. Toate. Şi mai ales susţinea parvenirea prin aceste mijloace ruşinoase şi perfide. Ceea ce era exact în opoziţie cu educaţia mea părintească ce promova: munca, învăţătura, corectitudinea şi decenţa în relaţiile sociale şi nu în ultimul rând credinţa în Dumnezeu. Comori ce le-am ţinut strâns în inima mea şi le voi apăra toată viaţa.  Colega mea care citea asiduu acele cărţi,  era tot mai interesată de relaţiile intime, tot mai deschisă la acestea, şi când te gâdeşti că la şaisprezece ani ar trebui să te concentrezi la învăţătură. Aşa că, acele cărţi i-au dezvoltat libidoul. Avea un joc foarte vinovat în privire şi o senzualitate deja formată în ceea ce priveşte modul de a privi pe cei din jur. Pentru ea orice gest oricât de mic de amabilitate constituia un motiv sau o intenţie privind atracţia fizică. I-am spus să înceteze să mai citească acele cărţi şi să se întoarcă la programa şcolară măcar, pentru a se putea reconecta la adevărata realitate. De ce am spus toate acestea? Iată ce înseamnă un idol al vieţii! Şi cum se poate instala pe nesimţite în sufletele şi inimile noastre fără să ne dăm seama! Acum, aceste şanse s-au înmulţit prin intemediul netului şi bineînţeles că, până la urmă, fiecare are alegerile lui. Însă vreau să vă spun, dragii mei cititori, că,  e foarte important cu ce ne hrănim sufletul în fiecare zi. Deoarece acestea ne vor forma sistemul de valori, centrul gravitaţional al vieţilor noastre şi până la urmă vor constitui sorgintea deciziilor noastre, care înseamnă deja un destin. Pentru unii punctul în jurul căruia gravitează viaţa este banul, pentru alţii poziţia socială, egoismul, ori competiţia, dorinţa de putere şi de influenţă în societate. Acestea sunt nişte deşertăciuni cu care spiritul rău caută să distragă fiinţa umană de la Dumnezeu, Creatorul nostru de la care primim viaţă, sănătate, înţelepciune şi toate binecuvantările pe care ni le dorim, desigur, cu toţii, în acestă efemeră trecere pământeană.

Vreau să vă fac o mărturisire. Cartea de bază a vieţii mele este Biblia. Din ea mă hrănesc în fiecare clipă a vieţii şi de acolo am învăţat cum să mă raportez faţă de Dumnezeu şi oameni. Apropiindu-mă de Dumnezeu prin cunoaşterea Fiului Său, în inima mea s-au născut râuri de viaţă şi dragoste care ţâşnesc spontan şi cu o bucurie nemaipomenită. Centrul vieţii, al gândirii, al acţiunii pentru mine este Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Toate, dar absolut toate lucrurile, dorinţele şi aspiraţiile mele gravitează în jurul acestui minunat Soare care dă lumină şi înţelepciune prin generozitatea Lui care se înnoişte în fiecare dimineaţă. Viaţa echilibrată începe de la o inimă nouă în care domneşte Domnul Isus Hristos cu bogăţiile harului său şi cu sistemul Lui binecuvântat de valori spirituale. Fericirea se naşte în inimă şi are la bază gândurile curate şi speranţele bazate pe o dragoste şi preţuire faţă de Dumnezeu şi semeni.

Vă doresc din tot sufletul să aveţi o minte nouă şi o inimă aşişderea, ca micul univers al sufletului să poată gravita în pacea şi dragostea şi mai ales în speranţa netulburătoare a luminii eterne ce este Dumnezeu în spledoarea Lui de Creator. Iar cine nu l-a ales pe El ca cea mai importantă persoană din viaţa lui, să dea Dumnezeu să ajungă printr-o căutare sinceră şi a „procesului de metanoia” la adevărul veşnic că nimic nu are viaţă fără Dumnezeu şi că toate sunt create de El şi prin El. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Marina Glodici, Cluj Napoca, 2013