Ieri, 24 octombrie a.c., poliţiştii Biroului de Ordine Publică Baia Mare au desfăşurat o acţiune în scopul prevenirii absenteismului şcolar. Activitatea se încadrează în Planul comun de acţiune iniţiat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, plan care îşi propune să crească gradul de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi să prevină fenomenul delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Astfel, ieri între orele 08.00 – 10.30, poliţiştii împreună cu cadre didactice s-au deplasat pe străzile Culturii, Progresului şi Şcolii, precum şi în localurile din aceste zone pentru a identifica elevii care absentează de la cursuri. Au fost depistaţi 33 de elevi, de la mai multe colegii tehnice, care au fost conduşi la unităţile de învăţământ aferente, pentru sancţionarea acestora în conformitate cu regulamentele şcolare.