Conform unei stiri aparute in presa locala saptamana trecuta, Prefectul judetului Maramures, Anton Rohian, a informat ministrul delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura despre situatia in care se afla Aeroportul International Baia Mare, unde din cauza padurii din vecinatate ar putea fi instituite restrictii de zbor. Pentru ca zborurile sa se desfasoare in siguranta pe Aeroportul International Baia Mare ar fi nevoie de taierea arborilor de pe o suprafata de 19,5 ha, care se afla pe domeniul public al orasului Tautii Magheraus si care, reprezinta un obstacol natural pentru traficul aerian.
„Domnul Prefect a ajuns multi-specializat si are idei nastrusnice. Inainte de a mai scrie ministrilor si a ne pune in fata declaratiilor sale (ca de fapte nu poate fi vorba), il invit sa discute subiectele pe care le descopera, pentru a le pune in acord cu programul de guvernare inainte de a iesi public cu pareri individuale! Spre exemplu, padurea de la aeroport constituie perdea de protectie. Sigur ca cei care vor sa beneficieze de mica masa lemnoasa pot inventa diverse motive pentru a taia padurea. M-as bucura daca domnul Prefect ar avea idei cum sa reimpadurim ceea ce a fost defrisat in zona Borsa, o zona draga domniei sale, sau alte zone din Maramures. Nu am auzit in programul de guvernare ca trebuie sa facem defrisari in plan local ca asa doreste prefectul, care poate nu stie ce rol are o perdea forestiera pentru o localitate sau pentru un aeroport”, a declarat senatorul PSD, Sorin Bota.
Cabinetul senatorului