”Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: „Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile”? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice”. (Marcu 11, 11-23)
Blestemarea smochinului neroditor şi alungarea negustorilor din templu s-au petrecut după intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu, după ce a venit în chip smerit în „Oraşul păcii“, a pregătit pe ucenici pentru jertfa Sa de pe Golgota.
Ucenicilor le-a dat exemplu un smochin. Era bine crescut, avea coroană frumoasă, însă nu avea roade. Roadele sunt cele care dau dimensiune şi consistenţă vieţii unui urmaş al Domnului Hristos.
Apoi Mântuitorul a pregătit templul dând afară pe cei care doar în aparenţă slujeau lui Dumnezeu. Vânzătorii de animale şi schimbătorii de bani doar se foloseau de numele lui Dumnezeu şi de sfinţenia templului pentru interesele personale şi prosperau speculând evlavia închinătorilor de la templu.
Nu se face negoţ cu numele lui Dumnezeu. Singura „afacere“ este să-I oferim sufletul fiecăruia dintre noi. Să fim încredinţaţi că este cea mai profitabilă „afacere“. Ne aduce câştiguri duhovniceşti însutite şi înmiite. (Pr. Dumitru Păduraru)
