În 16 octombrie a.c., la sediul Poliţiei Municipiului Baia Mare s-a prezentat un băimărean care a declarat că a fost înşelat cu suma de 580 lei. El le-a spus poliţiştilor că a găsit pe internet o ofertă de muncă în Franţa şi a luat legătura cu persoana de contact. Aceasta i-a spus că va munci în construcţii împreună cu alte patru persoane din Galaţi şi că plecarea va fi în seara zilei de 16 octombrie, când în Autogara Baia Mare va sosi un microbuz cu ceilalţi muncitori şi vor călători împreună spre Franţa. A fost convins de explicaţiile primite, astfel că a virat într-un cont deschis pe numele Paraschiv Ciprian Nicolae suma de 580 lei reprezentând contravaloarea transportului în străinătate. Aseară, la ora 22.00, băimăreanul a aşteptat microbuzul în autogară, însă nu a mai venit nimeni. A sunat persoana de contact dar aceasta nu a mai răspuns la telefon, moment în care şi-a dat seama că a fost victima unei înşelăciuni. Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.