Prefectul judeţului Maramureş Anton Rohian s-a deplasat astăzi(16 octombrie 2013) în localitatea Coltău pentru a analiza modul în care copiii de etnie romă frecventează cursurile şcolare. Domnia sa a vizitat cele două şcoli din cadrul comunităţii de romi din Coltău, unde sunt înscrişi la această ora, circa 300 copii, din care 100 preşcolari, restul fiind elevi ai claselor 0-VIII .
Prefectul Anton Rohian a purtat discuţii la faţa locului cu primarul comunei Coltau Lajos Csendes, inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului judeţul Maramureş, Cristina Moldovan, conducerea Şcolii Generale “Petofi Sandor”, cadrele didactice ale unităţii de învăţământ, precum şi cu mediatorul şcolar şi sanitar din localitate.
Concluziile nu sunt dintre cele mai fericite. Cu toate că majoritatea elevilor frecventeaza cursurile şcolare, aceştia ajung în clasa a VIII cu mari deficienţe de scriere şi citire, fără a stăpâni noţiunile elementare din materiile de bază.
Prefectul s-a arătat îngrijorat de situaţia întalnită în rândul elevilor romi din Coltău. Anton Rohian a solicitat ca în cel mai scurt timp, să aibă o întâlnire cu părinţii elevilor şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Maramureş, în vederea analizării cauzelor care au dus la situaţia şcolară precară a elevilor romi din Coltău. De precizat că majoritatea familiilor din care provin aceşti copii beneficiază de venitul minim garantat din partea statului ( ajutor social).
“Sunt îngrijorat de ceea ce văd. Trebuie lucrat mai intens cu elevii romi, pentru a cunoaşte notiuni elementare la materiile de baza, cu accent pe pregătirea preşcolarilor. Trebuie conştientizaţi şi părinţii de importanşa pregătirii şcolare, în vederea integrării în societate a acestor copii. De asemenea, foarte important este şi aportul cadrelor didactice, care trebuie să dea dovada de multă răbdare şi perseverenţă cu elevii din etnia romă” – a declarat prefectul Anton Rohian.
Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş