În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii maramureşeni, au fost identificaţi ieri cinci suspecţi de comiterea infracţiunii de furt.
În 11 octombrie a.c., în jurul orei 20.30, un tânăr în vârstă de 28 de ani împreună cu un minor de 16 ani, au pătruns în locuinţa unui consătean de unde au sustras un fierăstrău mecanic în valoare de 1.890 lei. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.
Un sighetean în vârstă de 26 de ani, în perioada august – octombrie2013, apătruns de mai multe ori în locuinţa unui bărbat în vârstă de 71 de ani, din municipiu, de unde a sustras diferite sume de bani. Valoarea totală a prejudiciului cauzat este de 1.000 lei.
Tot la Sighetu Marmaţieipoliţiştii au clarificat un alt furt din locuinţă. Ei au stabilit că fapta a fost comisă de o tânără în vârstă de 19 ani pe care partea vătămată, bărbat în vârstă de 30 de ani, a găzduit-o în locuinţa sa în noaptea de 13/14 octombrie a.c. Suspecta a profitat de faptul că proprietarul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi i-a sustras un telefon mobil în valoare de 500 lei.
Ieri după masă, la ora 17.20, o femeie din Poienile de Sub Munte a sesizat poliţia că i-a fost sustras portmoneul în care se aflau 200 euro şi 200 lei. Ea a declarat că în dimineaţa aceleiaşi zile a chemat un consătean de 32 de ani să o ajute la descărcarea unor materiale de construcţii. Acesta a profitat de un moment de neatenţie al proprietarei şi i-a sustras portmoneul ce se afla într-o plasă agăţată de gardul din apropierea locuinţei.
În toate aceste cazuri poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.