Se pare că şoferul TIR-ului ar fi fost lovit de tren după ce a încercat să treacă peste calea ferată deşi semnalele acustice şi luminoase erau pornite şi anunţau că prin zonă urmează să treacă un tren. Cabina autocamionului, care circula pe direcţia Reghin – Bistriţa, a fost lovită în plin, iar TIR-ul a fost târât pe calea ferată câţiva metri.
„Am auzit o bubuitură foarte puternică şi am ieşit afară să văd ce s-a întâmplat. Din cabină ieşea fum şi câţiva băieţi au aruncat cu apă. Ne-a fost frică se nu ia foc. Casa mea e la opt metri de calea ferată, riscam să ne aprindem şi noi”, a povestit Petre Lăcătuş pentru Bistriţeanul.ro.
În urma impactului şoferul a rămas încarcerat şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi scos afară dintre fiarele contorsionate. Mecanicul locomotivei care tracta şapte vagoane cu pasageri a reuşit să oprească abia după câţiva zeci de metri.
Din fericire, în urma impactului niciunul dintre cei 105 pasageri ai trenului, care circula pe direcţia Braşov – Budapesta, nu a fost rănit.
Locomotiva trenului a fost serios avariată, iar pasagerii aşteaptă alta de la Bistriţa care îi va duce până în gara din Sărăţel, iar mai apoi la destinaţie vor fi duşi cu o locomotivă care va veni de la Dej.
Şoferul TIR-ului s-a ales în urma impactului cu mai multe răni la cap şi un traumatism sever la nivelul abdomenului. El a fost preluat de medicii de la SMURD, dus la Policlinică unde i-a fost făcut un tomograf, iar mai apoi transportat la spital.
Traficul în zonă s-a desfăşurat cu dificultate preţ de câteva zeci de minute.
Poliţiştii şi cei de la CFR caută acum o modalitate de a ridica TIR-ul de pe calea ferată pentru a putea debloca traficul feroviar.
Sursa: text si foto – bistriteanul.ro.