Caz socant in BAia Mare. Un barbat de 45 de ani a avut parte de o moarte cutremuratoare. El isi repara uscatorul de par iar in momentul in care l-a bagat in priza s-a electrocutat mortal. Un echipaj al Ambulantei s-a deplasat la locul incidentului dar nu l-a mai putut salva pe barbat. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului pentru efectuarea necropsiei.
ACTUALIZARE: IPJ Maramures
Poliţia a fost sesizată ieri, la ora 12.16, că un băimărean în vârstă de 45 de ani a decedat în locuinţă. Echipa de cercetare care s-a deplasat la faţa locului a constatat că, în timp ce băimăreanul încerca să repare un uscător de păr care se afla sub tensiune, s-a electrocutat şi a decedat. La examinarea exterioară a cadavrului au fost observate urme de arsuri. Cadavrul a fost transportat la spital în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor dispune măsuri conform prevederilor legii.