În noaptea de 23 spre 24 septembrie, un tânăr în vârstă de 21 de ani din satul Chelinţa a condus un autoturism pe strada Iapa din Municipiul Sighetu Marmaţiei. Pe un drum în aliniament, carosabil umed, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în gardul unui imobil. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu deţine permis de conducere şi a sustras autoturismul din faţa imobilului proprietarului din localitatea Sarasău. În autoturism, pe locul dreapta faţă, se mai afla un tânăr în vârstă de 26 de ani din Sarasău, care a plecat de la faţa locului. În urma coliziunii a rezultat avarierea autoturismului şi accidentarea tânărului care a condus autoturismul. El a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Lui i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.
De asemenea, ieri, in Baia Mare, un sofer a produs un accident de circulatie dupa ce nu a pastrat distanta regulamentara fata de un alt automobil. Astfel, un băimărean în vârstă de 57 de ani a condus un autobuz pe banda I a străzii Vasile Lucaciu dinspre strada Electrolizei. Nu a păstrat distanţa de siguranţă faţă de o autoutilitară, condusă regulamentar în aceeaşi direcţie de un bărbat în vârstă de 43 de ani din satul Săsar, şi a proiectat-o în autoturismul din faţă. În urma impactului, şoferul autoutilitarei a suferit leziuni corporale care nu au necesitat internarea. Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsuri.
















