Producătorii de energie fotovoltaică îşi vor pierde acreditarea şi nu vor mai primi certificate verzi dacă, până la 15 ianuarie 2014, nu fac dovada că terenurile pe care sunt amplasate panourile fotovoltaice nu fac parte din circuitul agricol, potrivit unui ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), publicat luni în Monitorul Oficial.
Prin Ordin este stabilit faptul că documentaţia de acreditare trebuie să includă „dovada că terenurile pe care sunt situate centralele electrice fotovoltaice nu se află în circuitul agricol la 31 decembrie 2013”.
Nici certificate verzi nu se mai primesc
De asemenea, nici operatorii care sunt acreditaţi deja şi produc energie în prezent nu vor mai primi certificate verzi dacă terenul pe care sunt amplasate mai este în circuitul agricol la 31 decembrie.
„Operatorii economici acreditaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei până la 31 decembrie 2013 au obligaţia de a transmite la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, până la data de 15 ianuarie 2014, documentul justificativ care atestă că terenurile pe care sunt situate centralele electrice fotovoltaice nu se află în circuitul agricol la 31 decembrie 2013”, se arată în document.
Dacă această condiţie nu este respectată de către operatorii economici acreditaţi, „Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei dispune încetarea aplicabilităţii deciziilor privind aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi ale acestora începând cu 1 ianuarie 2014”.
Totodată, ordinul menţionează că acreditarea producătorilor de energie care beneficiază de certificate verzi se va face doar până la atingerea capacităţilor instalate stabilite pentru fiecare an calendaristic, prin hotărâre a Guvernului, pe baza datelor actualizate din Planul naţional de acţiune în domeniul energiei regenerabile (PNAER).
Cu alte cuvinte, nu vor mai primi acreditare un număr nelimitat de proiecte, cum era până acum, ci doar atâtea proiecte cât este nevoie pentru ca România să-şi atingă în acel an ţinta privind producţia de energie, restul rămân pe lista de aşteptare