Un bărbat de 37 ani, din localitatea Glod, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a fost lovit de o autoutilitară, pe DN 1C.
Incidentul s-a petrecut, puţin după miezul nopţii, la ora 00:10, pe DN 1C, în localitatea Glod. Gheorghe R., de 57 ani, din Baia Mare, judeţul Maramureş, în timp ce conducea o autoutilitara care tractata o remorcă, pe direcţia Dej – Baia Mare, drumul fiind în aliniament, marcat cu linie continuă, în zona trecerii pentru pietoni, semnalizată corespunzător, l-a acroşat cu oglinda retrovizoare dreapta, pe Vasile S., care, în calitate de pieton, se deplasa pe partea dreaptă a părţii carosabile, în acelaşi sens de mers cu autoutilitara.
În urma impactului a rezultat decesul pietonului, acesta fiind transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Pe numele şoferului, oamenii legii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
Şoferiţă rănită în urma unui accident de circulaţie la Ileanda
Accidentul s-a petrecut pe DN 1C, între localităţile Ileanda şi Dăbâceni, ieri la ora 16:50. Conducătoarea unui autoturism, Aurora L., de 56 ani, din judeţul Constanţa, în timp ce conducea autoturismul pe direcţia Dej – Baia Mare, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara, condusă regulamentar, din sens opus, de Vasile B. în vârstă de 44 ani, din judeţul Alba. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a şoferiţei, ulterior fiind transportată cu Ambulanţa la Spitalul municipal Dej pentru acordarea de îngrijiri medicale.