La sfârşitul săptămânii trecute, Jandarmeria Maramureş a acţionat prompt pentru aplanarea unor situaţii conflictuale izbucnite între mai multe persoane şi angajaţii a patru magazine de pe raza municipiilor Baia Mare si Sighetu Marmaţiei.
Primul incident s-a produs într-un magazin situat în localitatea Sighetu Marmaţiei, strada 1 Decembrie 1918.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmerie care a identificat un bărbat ce a provocat scandal pe fondul unor neînţelegeri cu personalul de pază cu privire la cântărirea unor produse alimentare. Pentru fapta sa, Octavian Z. de 51 ani, cu domiciliul în localitatea Sighetu Marmaţiei, a fost sancţionat contravenţional conform Legii 61/1991 cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
Un barbat din Recea a provocat un scandal intr-un supermarket
La scurt timp, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a fost sesizat despre producerea unui alt scandal în incinta unui magazin situat pe strada George Coşbuc din Baia Mare. Astfel, jandarmii ajunşi la locul faptei au aplanat situaţia creată şi au stabilit circumstanţele producerii incidentului. Gheorghe G. în vârstă de 48 ani, cu domiciliul în Recea, nemulţumit de faptul că agentul de pază i-a comunicat faptul că a fost observat în timp ce ascundea produse sub haină, a provocat scandal pe holul supermarketului. Pentru fapta sa, bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 800 lei.
Un salajean a injurat o femeie intr-un magazin
Un al treilea incident s-a produs în parcarea unui magazin din Baia Mare, unde un tânăr, pe fondul unor neînţelegeri, a adresat injurii unei femei ce se afla la cumpărături. Radu L., în vârstă de 24 ani, cu domiciliu Sălaj, în conformitate cu Legea 61/1991, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
Scandal pe strada Bogdan Voda din Baia Mare
Patrula de jandarmi de pe raza localităţii Baia Mare, a acţionat pentru aplanarea unui al patrulea scandal izbucnit într-un magazin de pe strada Bogdan Vodă între angajata magazinului şi trei persoane, clienţi ai localului. Jandarmii ajunşi la faţa locului, i-au identificat pe Sergiu C. în vârstă de 26 ani, Anamaria C. în vârstă de 22 ani şi pe Maria C., în vârstă de 62 ani, toţi cu domiciliul în Baia Mare pe care i-au sancţionat cu amenzi în valoare de 1.500 de lei pentru provocare şi participare la scandal precum şi pentru adresarea de injurii şi ameninţări cu acte de violenţă.