De la ora 10, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare a avut loc o şedinţă de analiză a dosarului privind moartea pastorului din Bistriţa şi a fiului său. La şedinţa de analiză a participat procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Valentin Mirişan, Dumitru Miclea – prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare şi medicul legist. Apoi cei doi procurori au ieşit pe uşa din dos şi au fugit de jurnalişti cu maşina mascaţilor. Purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Gabriela Pop, le-a dat reprezentanţilor mass-media un număr greşit de telefon, spunând că la acel număr răspunde prim – procurorul adjunt Dumitru Miclea.
La finalul întâlniri, pentru a nu da ochii cu presa, procurorii mai sus amintiţi au ieşit prin curtea Inspectoratului s-au îmbarcat în maşina mascaţilor şi au fugit. Între timp, procurorul general adjunct şi-a sunat şoferul, care se afla cu maşina ce era în parcarea IPJ Satu Mare, şi i-a cerut să vină să-l ia de la Parchet. Ca tacâmul să fie complet, după ce iniţial le-a spus jandarmilor că nu este în unitate, purtătoare de cuvînt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a venit şi le-a furnizat jurnaliştilor un număr de telefon mobil la care chipurile răspunde procurorul de caz Dumitru Miclea, care este şi prim procuror adjunct. Din păcate la acel număr de telefon ne-a răspunde un domn, care sătul să fie sunat ne-a spus: “Nu-i domnul Miclea, nu ştiu cine-i domnul Miclea, nu-l cunosc. M-am săturat să le spun la toţi că acest număr de telefon nu este al domnului Miclea, vă rog să mă lăsaţi în pace. Astăzi m-au sunat deja 10 oameni, care vroiau să vorbească cu acest domn Miclea, de la nu ştiu ce Procuratură.”
Doamna purtător de cuvânt nu ştie nici măcar numărul de telefon al şefului dânsei. Probabil ar trebui să-l sune pe acel domn şi să-şi ceară scuze.
Surse apropiate anchetatorilor ne-au informat că şi în urma analizei dosarului toate indiciile duc spre crimă urmată de sinucidere. Adică pastorul şi-a omorât fiul, iar apoi s-a sinucis.
VEZI AICI CUM AR FI PUTUT SA IL UCIDA PASTORUL PE COPIL IAR APOI SA SE SINUCIDA
VEZI AICI PRIMELE IMAGINI VIDEO DE LA LOCUL TRAGEDIEI
VEZI AICI CINE ERA PASTORUL UCIS
CITESTE AICI ALTE DETALII DESPRE ACEST ASASINAT