FC Municipal Baia Mare a disputat, vineri după-amiază, o nouă partidă amicală, pe teren propriu, în compania colegei de serie FC Zalău. Dacă în urmă cu o aproximativ o lună, în meciul ce s-a desfăşurat la Crasna, victoria a revenit zălăuanilor cu scorul de 1-0, acum băimărenii s-au impus cu un categoric 4-0, după un meci pe care l-au dominat în totalitate. Jocul bun, uşurinţa cu care au ajuns la poartă şi ocaziile multe create de elevii antrenaţi de Dorin Toma şi Cristian Bogdan dau premisele unui viitor sezon care-i creditează în lupta pentru primele locuri în seria 5 a ligii 3, dar pentru asta mai e nevoie de întărirea lotului, precum şi multă muncă. FC Municipal Baia Mare a deschis scorul în minutul 39 prin Giurgiu, scor cu care s-a intrat şi la cabine după primele 45 de minute, pentru ca în repriza secundă gruparea noastră să mai puncteze încă de trei ori, prin reuşitele lui Moldovan (49) şi V. Pop (56 şi 60). FC Municipal a început acest joc în următoarea formulă: Bota (56 Danciu) – Gherghel, Hodor, Zoldi, Toma (60 Ignat) – Balmoş (18 Răduneaţă), Vanca (61 Lupaşcu), Giurgiu (61 Moussa), Tarţa (61 Khadim) – Barboloviciu (45 V. Pop), Moldovan (61 Pomean). Antrenori: Dorin Toma – principal, Cristian Bogdan – secund. Director tehnic: Ioan Onciu. Arbitri: Adrian Şuta – Ionuţ Sava, Radu Despa.
FC Municipal va juca următoarea partidă de verificare luni, 19 august, de la ora 18.00, în deplasare, cu Olimpia Satu Mare. În perioada de pregătire din aceasta vară cele două echipe s-au mai întîlnit încă de două ori. În prima partidă, disputată la Ocna Şugatag, scorul a fost 1-1, iar în meciul de pe stadionul „Viorel Mateianu”, băimărenii s-au impus cu 2-1.