Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian s-a aflat pe parcursul întregii zile de luni, 12 august 2013 în Borşa în zona în care a izbucnit incendiul. Conform ultimelor date, pompierii şi angajaţii Direcţiei Silvice Maramureş acţionează în continuare la lichidarea ultimelor focare punctuale de incendiu.
Luni, prefectul judeţului a participat, împreună cu col. Ion Pop, inspectorul şef al ISU Maramureş, la coordonarea intervenţiei de localizare şi lichidare a incendiului izbucnit în apropiere de vârful Toroioaga, la circa 1.500 de metri altitudine.
La fel ca şi duminică 11 august 2013, prefectul Anton Rohian a survolat zona afectată de flăcări într-unul din cele două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I, care desfaşoară misiuni de stingere la faţa locului şi a efectuat o evaluare la sol a stadiului în care se află operaţiunea.
Conform reprezentanţilor ISU Maramureş, la intervenţie au participat 363 de persoane, din care 300 de pompieri de la ISU Maramureş , ISU Bistriţa Năsăud, ISU Cluj şi ISU Satu Mare, restul fiind cadre ale Poliţiei de Frontieră şi angajaţi ai Direcţiei Silvice Maramureş. La misiune au luat parte şi pompieri de la ISU Suceava şi circa 100 de jandarmi care s-au retras luni seara.
Flăcările au afectat o suprafaţă de teren de circa 400 de hectare, din care aproximativ 200 de teren împădurit.
“ A fost unul dintre cele mai mari incendii de pădure din judeţul Maramureş, intervenţia fiind foarte dificilă din cauza terenului abrupt şi greu accesibil, iar în unele zone, pericolul a fost sporit de prezenţa viperelor” – a declarat prefectul Anton Rohian.
Informatii Marilena Florescu