Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile? Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (verii) Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda? Şi surorile (verişoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea? Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui. Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor.” (Matei 13, 54-58)
Păcatul îndoielii este cel care distruge sufletele celor doritori de cunoaşterea lui Dumnezeu. Locuitorii Nazaretului se îndoiau de înţelepciunea Domnului Hristos şi de puterile Sale divine. Într-o oarecare măsură şi noi ne asemănăm cu cei amintiţi.
Uneori ne-am îndoit chiar de existenţa Mântuitorului, de activitatea Sa, de învăţăturile şi minunile Sale, poate chiar de Răstignirea şi Învierea Sa. Însă un creştin nu se lasă doborât de astfel de gânduri, care ştim prea bine de unde vin.
Pentru îndoiala şi necredinţa celor din jurul Său, Mântuitorul a hotărât să nu mai facă minuni în patria Sa. Cei de atunci se întrebau cu oarecare sarcasm: „Oare Acesta nu este fiul lui Iosif teslarul? Este rudă cu Iosif şi Simeon!“. Şi mergând pe firul acestui raţionament strâmb, respingeau divinitatea Mântuitorului.
Raţionamentele strâmbe clădesc strâmbe judecăţi. Doar o credinţă puternică duce la convingeri şi fapte bune. Îndelunga îndoială duce la necredinţă, iar necredinţa la pierzare. (Pr. Dumitru Păduraru)
