INVESTIŢIE ÎN JUDEŢ Prefectul Vasile Moldovan s-a deplasat, la solicitarea Primăriei și Consiliului Local Ulmeni, respectiv a locuitorilor din zonă, în localitatea Țicău, orașul Ulmeni, pentru a analiza oportunitatea amenajării trecerii de cale ferată, care asigură accesul autovehiculelor la drumul județean 108 A.
Din comisia care a analizat situația au făcut parte vicepreședintele Consiliului Județean, George Moldovan, primarul orașului Ulmeni, George Moldovan, prim-adjunctul inspectorului șef al ISU Maramureș, colonel Ioan Ioniță Sîrb, șeful Poliției Orașului Ulmeni, comisar de poliție Marcel Vasile Vădean, subcomisarul de poliție Vasile Belea de la Serviciul Poliției Rutiere Maramureș, comisarul șef de poliție Ștefan Bora, Poliția Transporturi Feroviare.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus: ”Pasajul de cale ferată care asigura accesul auto la DJ 108A (la km 146+020) a fost desființat de Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații Cluj.
În zonă mai există un pasaj de cale ferată, situat la o distanță de aproximativ 700 de metri, însă este amenajat în rampă, iar accesul auto este dificil, deoarece este amenajat cu pietriș în perimetrul de protecție al căii ferate, iar în condiții de vreme nefavorabilă (precipitații sub formă de ploaie, ninsoare sau îngheț), autovehiculele pot rămâne suspendate sau să se oprească pe șinele de cale ferată și să conducă la producerea de accidente rutiere soldate cu victime, respectiv pagube materiale.
Un alt impediment este că drumul de acces, este îngustat, iar vehiculele cu capacitatea de peste 7,5 tone nu pot efectua manevra de întoarcere, fapt ce poate conduce la blocaje rutiere.
Analiza situației de risc conduce, inclusiv la accesul dificil al autovehiculelor care intervin la producerea unor situații de urgență (pompieri, ambulanță, SMURD, poliție), vehiculelor care asigură aprovizionarea cu produse alimentare, respectiv serviciile de salubritate.
Autoritățile județene susțin și consideră ce se impune, prin derogare de la normativele legislației în vigoare, amenajarea celor două pasaje de cale ferată”.
În zonă sunt peste două sute de gospodării și anexe gospodărești, în care trăiesc peste 700 de cetățeni.
Desființarea pasajului de cale ferată de la km 146+020 a afectat cursurile elevilor de la școala situată în apropiere, au precizat locuitorii localității.
Amenajarea corespunzătoare a celor două treceri de cale ferată ar facilita accesul vehiculelor la DJ 108 A, stabilirea și montarea de indicatoare cu sens unic pe drumul îngustat care străbate Țicău.
Situația va fi prezentată la întâlnirea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, cu solicitarea de a cuprinde în planul de investiții a regionalei, amenajarea corespunzătoare a celor două pasaje de cale ferată.
Este, din punct de vedere financiar (investiție și costuri) mai rentabil decât să aloci resurse materiale pentru mutarea unei comunități și construcția unei noi școli, a mai afirmat prefectul Vasile Moldovan.
Informaţii furnizate de Instituția Prefectului – Județul Maramureș