Arbitrul FIFA Cristian Balaj a fluierat primul meci de minifotbal disputat pe noul teren din cadrul bazei sportive de pregătire a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.
Într-un cadru festiv ocazionat de deschiderea noului teren de sport multifuncţional cu gazon artificial, eveniment care a avut loc pe baza sportivă de pregătire a Jandarmeriei Maramureş, arbitrul internaţional Cristian Balaj a fluierat începerea meciului de fotbal inaugural dintre echipele Asociaţiei Sportive „Maramureşul” si cea a Regiunii 3 Maramureş a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, ambele echipe formate din ofiţeri şi subofiţeri ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş. Partida de minifotbal a fost câştigată de către echipa Asociaţiei Sportive „Maramureşul”, la diferenţă de 2 puncte, cu scorul de 5 la 3.
Terenul care dispune de instalaţie de nocturna, poate fi folosit atât pentru practicarea sporturilor de echipă precum minifotbalul, cât şi pentru volei sau baschet având marcajele şi dotările necesare şi pentru acestea.