Marţi 16 iulie, patrula mixtă de ordine şi siguranţă publică, de pe raza localităţii Şomcuta Mare, a fost sesizată cu privire la faptul că într-o familie din satul Mogoşeşti are loc un scandal. Deplasându-se la faţa locului echipajul a constatat că Fabian L., de 41 ani şi-a lovit soţia şi fiica şi le-a alungat pe cele două, din locuinţa comună. Bărbatul a fost sancţionat de către jandarmul din cadrul patrulei mixte cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
Tulburarea liniştii publice şi consum de alcool în zona Gării
Patrula mixtă de ordine şi siguranţa publică aflată în serviciu în zona Gării Baia Mare a intervenit, miercuri 17 iulie, în jurul orei 00.15 la aplanarea unui conflict spontan, iscat în incinta gării, între 2 persoane aflate în stare de ebrietate. Jandarmul din cadrul patrulei l-a identificat pe Laurenţiu N., de 61 ani, din Vălenii Lăpuşului care a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei, pentru că a provocat scandal, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică.
O altă patrulă de jandarmerie i-a surprins, în aceiaşi zi, pe Dorel M. de 37 ani şi pe Gheorghe C. de 60 ani, ambii din Baia Mare, în timp ce consumau băuturi alcoolice tot în zona Gării Baia Mare. Cei doi au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare de 300, respectiv 100 lei, pentru consum de alcool în locuri neamenajate în acest sens.