AcasăEvenimentSportTREI DIN PATRU! - Simona Halep a câştigat turneul WTA de la...

TREI DIN PATRU! – Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Budapesta și ajunge în primele 25 de jucătoare ale lumii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Budapesta, dotat cu premii totale de 235.000 de dolari, după ce a învins-o în finală pe austriaca Yvonne Meusburger, duminică, în trei seturi, cu 6-3, 6-7 (7), 6-1, la capătul unui meci care a durat două ore şi 28 de minute.
Simona Halep (21 ani, 30 WTA), a treia favorită la Budapesta, şi-a adjudecat fără probleme primul set, cu 6-3, dar al doilea a fost mult mai dificil. Meusburger a condus cu 5-3 şi 6-5, dar Halep a găsit resursele să revină, să facă break de două ori şi să ducă setul în tiebreak. Şi aici a fost condusă cu 2-0, însă apoi a reuşit să întoarcă scorul, a irosit trei mingi de meci, pentru ca în cele din urmă Meusburger să se impună cu 9-7.

În decisiv, jucătoarea constănţeană s-a impus fără probleme, cu 6-1, şi a obţinut victoria, precum şi un cec de 40.000 de dolari şi 280 de puncte WTA care o va urca printre cele mai bune 25 de jucatoare ale lumii. Yvonne Meusburger va primi 20.000 de dolari şi 200 de puncte WTA.
Simona Halep a trecut la Budapesta pe rând de Sesil Karatanceva (Kazahstan), cu 6-0, 6-3 în primul tur, de unguroaicele Agnes Butka, 6-1, 6-1 în optimi, şi Timea Babos, 7-5, 6-1 în sferturi, pentru ca în semifinale să o învingă pe compatrioata sa Alexandra Cadanţu, cu 6-2, 7-6 (1).
Simona avea 2-1 la meciurile directe cu Meusburger (29 ani, 112 WTA), pe care a mai învins-o în 2010 la Biberach (Germania), cu 4-6, 6-4, 6-4 în sferturile de finală, şi în 2010 la Barcelona, cu 2-6, 7-6 (4), 6-3 în optimi. Yvonne a câştigat singurul său meci cu Halep în 2009 la turneul ITF de la Trnava, 6-3, 6-4 în sferturi.

Simona Halep a câştigat trei din ultimele patru turnee la care a participat anul acesta, la Nurnberg (zgură), s-Hertogenbosch (iarbă) şi Budapesta (zgură), excepţia fiind turneul de la Wimbledon (iarbă), în care s-a oprit în turul al doilea. În 2013, Simona a explodat şi a reuşit trei victorii în circuitul WTA, după ce până acum jucase trei finale, în 2010 şi 2011 la Fes, iar în 2012 – la Bruxelles.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA