AcasăEvenimentTrei bărbaţi din Sighetu Marmaţiei prinşi în flagrant în timp ce încasau...

Trei bărbaţi din Sighetu Marmaţiei prinşi în flagrant în timp ce încasau un credit pe baza unor documente false

spot_img

DISTRIBUIȚI

În urma activităţilor informativ operative şi de cercetare desfăşurate de ofiţerii de investigare a fraudelor din cadrul Poliţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei, ieri, 8 iulie, aceştia au realizat surprinderea în flagrant a trei persoane domiciliate în Sighetu Marmaţiei, în timp ce încercau să înşele o societate financiară de creditare. B.I. de 48 de ani, M.I. de 41 de ani şi P.A. de 26 de ani, au fost surprinşi în momentul în care intrau în posesia sumei de 5500 lei, obţinută prin depunerea unor documentaţii false. Cei în cauză, anterior obţinerii creditului au completat în fals mai multe adeverinţe de salarizare specificând salarii ce nu reflectă realitatea, iar în urma verificărilor s-a constatat că aceştia nu aveau calitatea de angajat conform legislaţiei în vigoare. În contextul cercetărilor au fost indisponibilizate sumele de bani şi restituite părţii vătămate, prejudiciul fiind recuperat integral. La acţiune au participat şi poliţişti de investigaţii criminale şi de ordine publică din Sighetu Marmaţiei. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA