”Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui Meu. Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem. Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea? I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că „Eu am zis: dumnezei sunteţi?” Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată – Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt? Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl”. (Ioan 10, 27-38)
Cum este să-L vezi pe Domnul Iisus Hristos lovit, rănit şi însângerat? Atunci când limitele înţelegerii erau depăşite, iudeii recurgeau la alte mijloace de convingere – aveau argumentul pietrelor.
Chiar Îi spun Mântuitorului că nu pentru lucrurile bune, pentru minuni, voiau să-L ucidă, ci pentru că El afirma că este Fiul lui Dumnezeu. Însă aceasta era şi este identitatea Domnului Hristos!
Minunile săvârşite de El s-au făcut cu puterea Sa divină şi au fost săvârşite în numele lui Dumnezeu. Mântuitorul nu căuta slava proprie, ci prin cele săvârşite dorea să facă cunoscută voia lui Dumnezeu Tatăl. Oare noi suntem mai presus de cei de acum 2.000 de ani? Ce mărturisesc faptele noastre?
Dacă ne numim fiii lui Dumnezeu, de ce ne îndărătnicim şi săvârşim atâtea lucruri care nu fac cinste unui urmaş al Domnului Hristos? Sfântul Ioan Gură de Aur ne atenţionează: „Dacă Dumnezeu e întotdeauna cu tine, de ce tu trăieşti ca şi cum El ar fi departe de tine?“ (Pr. Dumitru Păduraru)
