L-AU DEMIS Corona Braşov a decis să întrerupă colaborarea cu antrenorul băimărean Costică Buceschi, după rezultatul înregistrat în ultima etapă a Ligii Naţionale, 18-29 cu SCM Craiova.
Formaţia de la poalele Tâmpei a suferit a treia înfrângere la rând pe teren propriu şi ocupă locul 7 în clasament, sub ceea ce şi-a propus la startul sezonului.
„A venit un pas firesc în urma meciului de aseară. De comun acord cu Costică Buceschi am decis să întrerupem colaborarea. Şi el a spus că sunt lucruri care nu funcţionează. Îi mulţumesc pentru ceea ce a făcut, îl consider un profesionist, dar din păcate nu a existat acea chimie între el şi echipă, lucru care s-a văzut foarte mult în meci”, ne-a declarat Liviu Dragomir, director general al ASC Corona
Vasile Curiţeanu a fost desemnat noul antrenor principal, urmând să fie ajutat de Dragoş Dobrescu. ”Vasile Curiţeanu este braşovean, a mai antrenat echipa, ştie ce are de făcut, am avut o discuţie şi mă bazez mult pe el”, a mai spus Dragomir.
Corona Braşov a mai luat încă o măsură drastică, a exclus din lot patru jucătioare: Ana Maria Mîrcă, Camelia Hotea, Cyntia Tomescu şi Laura Popa.
”Am renunţat la patru jucătoare întrucât nu cred că ne mai ajută. Având în vedere că eforturile financiare au fost mari, municipalitatea a avut încredere în noi, în acest moment am fost nevoit să reduc aceste cheltuieli pentru că ne-am îndepărtat de obiectiv. Va fi un an de reconstrucţie, vom trage în Cupa României dacă şi sorţii ne vor fi favorabili. Le-am exclus pe cele patru fete întrucât pe posturile lor nu ne-au ajutat şi acolo am avut mari deficienţe. Mi-e greu să cred că dintr-o dată pot să revină, au înţeles şi asta este starea de fapt”.
Vasile Curiţeanu îl înlocuieşte în funcţia de antrenor principal al echipei de handbal feminin Corona Braşov. Vicecampion anul trecut cu Dunărea Brăila, Buceschi a rezistat doar 12 etape sub Tâmpa rezultatele modeste din ultima perioadă determinând conducerea clubului braşovean să îl numească în locul său pe Vasile Curiţeanu. Fostul internaţional vine de la grupele de junioare ale clubului Corona şi va face pereche pe bancă alături de Dragoş Dobrescu.
De asemenea dacă patru jucătoare Camelia Balint Hotea, Laura Popa, Cynthia Tomescu şi Ani Mârcă nu vor accepta diminuări salariale şi trecerea la echipa de divizie, contractele lor vor fi reziliate. Noul căpitan al echipei este de la următorul meci Laura Chiper, secondată de Eliza Buceschi.