Acasăsinucidere maramuresPentru doua zile Baia Mare a fost Capitala Muzeologiei Romanesti

Pentru doua zile Baia Mare a fost Capitala Muzeologiei Romanesti

spot_img

DISTRIBUIȚI

În zilele de 24-25 mai, Baia Mare a fost capitala muzeologiei românești, Muzeul de Mineralogie Baia Mare fiind gazda Adunării Generale Anuale a Rețelei Naționale a Muzeelor din România, o rețea instituțională ce cuprinde peste 64 de membri – muzee și complexe muzeale, cu siguranță cele mai importante muzee de pe harta României.

Muzeul de Mineralogie Baia Mare, membru fondator al RNRM și membru în Consiliul de Conducere al Rețelei Naționale a Muzeelor a fost deosebit de onorat  să găzduiască ședința adunării generale anuale a rețelei, care are o deschidere internațională excepțională prin calitatea de membru al NEMO (Rețeaua Europeană a Muzeelor) și prin cea de coordonator oficial pentru România al evenimentului Naoptea Europeană a Muzeelor care, așa cum se cunoaște, este un eveniment aflat sub egida ICOM (Consiliul Internațional al Muzeelor), UNESCO și Consiliul Europei.

Cuvântul de deschidere și salut al acestei Adunări Generale a RNMR a aparținut președintelui Consiliului Județean Maramureș – domnul Zamfir Ciceu, adunarea fiind onorată și de prezența domnului Ion Marchiș – Director al Directiei judetene pentru Cultura și Patrimoniul Cultural National și de cea a domnului Virgil Nițulescu – președinte al ICOM România și director al Muzeului Țăranului Român. Galeria de oaspeți ai Băii Mari și ai Maramureșului cuprinde desigur și multe alte nume importante în muzeologia românească.

În cadrul Adunării Generale a RNRM din 24 – 25 Mai 2013, alături de prezentarea raportului anual de către Dragoș Neamu, Președintele Rețelei Naționale a Muzeelor și abordările serioase privind problemele de actualitate și oportunitățile de perspectivă ale muzeelor românești, au fost realizate și demonstrații ale soluțiilor informatice din domeniul contabil-economic oferite de o binecunoscută firmă băimăreană și soluții de edutainment interactiv multimedia prin intermediul realității virtuale oferite de o altă firmă de prestigiu internațional.

Adunarea Generală a RNMR de la Baia Mare a fost declarată de organizatori și participanți ca fiind un real succes, urmând ca foarte curând să fie dat publicității Raportul Adunării și Rezoluția de la Baia Mare despre starea muzeologiei românești.

Prof. Ioan Bob, manager, Muzeul de Mineralogie Baia Mare

Ciprian Crișan – PR,  Muzeul de Mineralogie Baia Mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA