L-AU PRINS! În cursul zilei de ieri, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat şi reţinut pentru 24 de ore un tânăr din municipiu. Acesta este bănuit că în cursul lunii noiembrie a pătruns în două apartamente. De acolo ar fi sustras bani şi bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3 800 de lei.
În urma investigațiilor, polițiștii au relevat că într-un caz, tânărul a profitat de faptul că geamul apartamentului a fost lăsat deschis. Acesta a pătruns în imobil şi, în timp ce proprietarul dormea, a sustras 500 de lei şi două telefoane mobile. În celălalt caz poliţiştii au stabilit că cel în cauză a pătruns prin efracţie într-un apartament situat la parter, de unde a reuşit să sustragă 50 de lei şi trei telefoane mobile.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea băimăreanului pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Judecătoriei Baia Mare cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.
Informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș