”Deci iarăşi a mers în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Şi era un slujitor regesc, al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi Îl ruga să Se coboare şi să vindece pe fiul lui, că era gata să moară. Deci Iisus i-a zis: Dacă nu veţi vedea semne şi minuni, nu veţi crede. Slujitorul regesc a zis către El: Doamne, coboară-Te înainte de a muri copilul meu. Iisus i-a zis: Mergi, copilul tău trăieşte. Şi omul a crezut cuvântului pe care i l-a spus Iisus şi a plecat. Iar pe când cobora, slugile lui, l-au întâmpinat spunându-i că fiul lui trăieşte. Şi cerea, deci, să afle de la ele ceasul în care i-a fost mai bine. Deci i-au spus că ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile. Aşadar tatăl a cunoscut că în ceasul acela a fost în care Iisus i-a zis: Fiul tău trăieşte. Şi a crezut el şi toată casa lui. Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o iarăşi Iisus, venind din Iudeea în Galileea.” (Ioan 4, 46-54)

Pentru un părinte iubitor nici o distanţă nu este prea lungă pentru tămăduirea copilului său. Tatăl amintit astăzi a străbătut distanţa dintre Capernaum şi Cana pe jos, pentru a ruga pe Domnul Iisus Hristos să-i vindece fiul.
Părinţii se dăruiesc total copiilor, iar prin copii simţim că Dumnezeu ne binecuvântează viaţa. „Meseria” de părinte ne lasă cele mai profunde amintiri şi ne oferă puternice motive de bucurie, sau uneori de dezamăgire.
Copiii sunt o sinteză a vieţii părinţilor. Părintele se realizează ca părinte prin împlinirile copiilor săi. Când copilul este trist, în inima părintelui este o furtună; când un copil râde, în sufletul părintelui a răsărit soarele. A fi părinte este o mare responsabilitate.
Oferim copiilor multe, dar să le strecurăm în inimi şi dragostea de Dumnezeu! Când vor creşte vor înţelege că mama şi tata nu sunt personaje de decor, ci singurii oameni care le oferă totul în mod voluntar. Părinţii credincioşi cresc copii cu sănătoase principii morale. (Pr. Dumitru Păduraru)