Conducerea filialei maramuresene a Partidului Poporului – Dan Diaconescu s-a reunit duminica, 19 mai la Cavnic, intr-o sedinta largita, la care au participat si familiile membrilor biroului judetean, dar si numerosi membri care s-au inscris de curand in partid.
Vasile Vlasin, presedintele PP-DD Maramures, a declarat: „Am decis ca sedinta aceasta sa fie organizata la Cavnic, din mai multe considerente:
– in primul rand, noi, cei din Partidul Poporului, am promis ca vom fi mereu in mijlocul oamenilor si de aceea ne vom organiza sedintele in toate zonele judetului, pentru a fi aproape de oameni si de problemele lor
– in al doilea rand, am dorit ca prin organizarea acestei sedinte largite, in zona partiilor de schi, sa promovam Cavnicul si ca destinatie de vara, nu doar ca destinatie de iarna, cum e cunoscuta in general
– in al treilea rand, partidul nostru detine functia de viceprimar dar si majoritatea in Consiliul Local Cavnic, asa ca putem spune ca orasul este administrat de reprezentantii Partidului Poporului, si am dorit ca prezenta noastra acolo sa ii impulsioneze pentru tot ceea ce au de facut in activitatea publica a dansilor.”
De remarcat este faptul ca aceasta intalnire s-a dorit a fi mai mult decat o sedinta obisnuita de partid, programul desfasurandu-se aproximativ 1 ora in sala de conferinte a Hotelului Super Ski, iar alte 5-6 ore in aer liber.
Nu a lipsit muzica populara, gulasul si gratarele, iar presedintele Vasile Vlasin si-a demonstrat talente mai putin cunoscute, preparandu-le pe tot parcursul zilei, celor aproximativ 100 de participanti, diverse sortimente de bauturi naturale. „Cele mai apreciate au fost shake-urile din lapte vegetal, cu capsuni si banane, dar si limonada pentru care am folosit, pe langa citrice, si ingrediente cu specific montan: miere de conifere, merisoare si ghimbir”, a declarat Vasile Vlasin.
Urmatoarea sedinta se va desfasura la inceputul lunii iunie in Viseul de Sus.
Intre timp PP-DD va demara o campanie de stangere de semnaturi, la nivelul intregului judet, in vederea sustinerii redeschiderii televiyiunii OTV.