AcasăActualitateÎN ATENȚIA ȘOFERILOR MARAMUREȘENI – Vizibilitate redusă de ceață în Pasul Prislop...

ÎN ATENȚIA ȘOFERILOR MARAMUREȘENI – Vizibilitate redusă de ceață în Pasul Prislop și pe Dealul Ștefăniței

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎN ATENȚIA ȘOFERILOR MARAMUREȘENI  Vremea a fost apropiată de normalul tehnic al perioadei. Cerul a fost variabil pe parcursul zilei, respectiv noros în cursul nopții când au căzut precipitații sub formă de ninsoare. Trecător și izolat s-au semnalat precipitații sub formă de măzăriche.

Cantitatea maximă de precipitații înregistrată a fost de 3 l/mp, în municipiul Baia Mare.Vântul a suflat slab, la moderat, cu intensificări izolate (de până la 43 km/h la Ocna Șugatag), respectiv intensificări temporare de până la 83 km/h în zona montană înaltă, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime au avut valori cuprinse între 2 grade Celsius (Târgu Lăpuș, Ocna Șugatag) și 3 grade Celsius ( Baia Mare și Sighetu Marmației). Cel mai rece a fost la Borșa, – 5 grade Celsius și Târgu Lăpuș, -3 grade Celsius.

La această oră ninge pe toate sectoarele de drumuri naționale. Vizibilitatea este redusă de ceață, pe DN 18, în Pasul Prislop și pe Dealul Ștefăniței, sub 100 de metri. Rețeaua de drumuri naționale din județ este practicabilă. Se circulă în condiții de iarnă. Strat de zăpadă frământată, cu grosimea cuprinsă până la 1 cm este depus pe partea carosabilă în Pasul Gutâi, pe Dealul Huta, Dealul Ștefăniței, Dealul Pietriș și Dealul Măgoaja.

În Pasul Prislop, pe DN 18 și pe Dealul Ștefăniței, DN 17 C, stratul de zăpadă frământată existent pe partea carosabilă măsoară între 1 și 2 cm. Vântul prezintă intensificări de până la 30 km/h în zona montană înaltă. S-a intervenit cu 25 de utilaje pentru îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabilul sectoarelor de drumuri naționale și s-au împrăștiat 164 tone de material antiderapant. Utilajele cu lamă și material antiderapant acționează pe sectoarele de drumuri naționale din zonele de deal și de munte. Stratul de zăpadă măsura 55 cm la Vf. Iezer, 30 cm la Băiuț, 26 cm la Cavnic, 24 cm, în Pasul Gutâi, 23 cm la Firiza, 22 cm la Groșii Țibleșului, 21 cm, la Răzoare și Coroieni, 10 cm la Baia Borșa.

Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost în creștere pe majoritatea râurilor din județ. Pe râuri sunt prezente, în continuare fenomenele de iarnă. Este prezentă gheața la mal pe cursurile râurilor Tisa, Vișeu, Vaser, Ruscova, Iza și Mara. Curg sloiuri de gheață pe cursurile râurilor Ruscova, Mara, Lăpuș și Cavnic. Nu au fost semnalate probleme. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în conformitate cu regulamentul de exploatare, în condiții de siguranță.

Meteorologii au prevăzut că vremea va rămâne și astăzi ușor mai caldă decât normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse vor cădea predominant precipitații mixte, care vor favoriza formarea poleiului. La munte va ninge. Local, în zona de munte, cantitățile de precipitații vor depăși 10-15 l/mp. Vântul va sufla slab, la moderat, cu intensificări temporare în prima parte a zilei, cu viteze de 45-55 km/h. La munte și în zona montană înaltă vântul va sufla cu 70 km/h și va viscoli ninsoarea.

Temperaturile maxime vor fi în creștere față de zilele precedente, cu valori cuprinse  între 2 grade Celsius și 5 grade Celsius. Cele minime vor avea valori cuprinse între -3 grade Celsius și 0 grade Celsius.

Pentru următoarele trei ore a fost actualizată prognoza meteorologică pentru zona de munte a județului nostru. Se prevede că va ninge pe arii relativ extinse. Cantitățile de apă nu vor depăși 5 l/mp. Se va depune strat nou de zăpadă (valoare 3-5 cm). Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare de pana la 55-65 km/h, iar la altitudini de peste 1400 m cu viteze la rafală de peste 65-75 km/h, viscolind ninsoarea.

Conducătorii de autovehicule pot solicita informații despre starea de practicabilitate a rețelei de drumuri rutiere sau anunța dacă întâmpină probleme în trafic la Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, telefon 0262 212138, respectiv S.C. Drumuri și Poduri S.A. Maramureș, telefon 0262 213144.

 

Informații furnizate de Instituția Prefectului – Județul Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA