Baia Mare
Ieri, la ora 14.23, pe B-dul Republicii din Baia Mare a avut loc un eveniment rutier în urma căruia un pieton a suferit leziuni corporale. Viorel B. de 62 de ani din localitatea Mocira a condus un autoturism dinspre b-dul Traian spre b-dul Unirii. Ajuns la o trecere pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător nu a acordat prioritate şi a surprins şi accidentat un băimărean în vârstă de 68 de ani care traversa strada regulamentar. Victima a fost transportată la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.
Dragomiresti
Tot ieri, la ora 20.00, pe DJ186 din Dragomireşti, în timp ce Vasile I. de 37 de ani din municipiul Arad, conducea un moped spre Săliştea de Sus, a derapat, a pierdut controlul direcţiei şi a căzut pe partea carosabilă. I-au fost acordate îngrijiri medicale şi a refuzat transportarea la spital. În momentul producerii accidentului, el nu purta cască de protecţie. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest şi au constatat că avea o concentraţie de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul avea permisul de conducere expirat iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat din data de 01 decembrie 2012.
Leordina
Astazi in jurul orei 11.00 pe drumul national 18 intre localitatile Petrova si Leordina s-a produs un accident rutier. Un biciclist a fost acrosat de un autoturism. Victima a primit ingrijiri medicale de la un echipaj SMURD.
În toate cazurile poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsuri.